cei mai buni scriitori romani contemporani

Bursele de creație literară Fundația Cărturești în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio

Identitatea vizuală a campaniei este semnată de George Roșu

Fundația Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, anunță inițierea unui program de burse și rezidențe de creație literară dedicate autorilor români cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu. Proiectul pune la dispoziția autorilor români patru burse în valoare de 1000 de euro fiecare și patru rezidențe de creație timp de o lună oferite de Asociația Maria și Fundația Pro Patrimonio în Conacul Petre P. Carp din Țibănești și Vila Golescu din Câmpulung Muscel.

Autorii interesați se pot înscrie în perioada 15.09.2020 – 15.10. 2020 trimițând la adresa burse@carturesti.net următoarele:

🔸 O scrisoare de intenție care să conțină și o descriere a proiectului pe care îl au în vedere pentru bursa de creație literară (maximum 750 de cuvinte)
🔸Un fragment extras din proiectul cu care se înscriu (5 poeme și maximum 10 pagini pentru proză/eseu) menționând una dintre categoriile: proză scurtă, roman, poezie sau eseu

Cei patru beneficiari ai burselor, respectiv rezidențelor de creație, vor fi aleși de un board de selecție alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Andra Matzal (editor Scena9), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).

Scriitorii selectați vor fi anunțați pe 2.11.2020.

Rezidențele de creație literară se vor desfășura timp de o lună, în perioada 15.03.2021 –  30.04.2021.

🔹🔹🔹

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.

La baza acordării acestor burse de creație literară se află campania Cititori pentru scriitori, prin care 10% din vânzările cărților autorilor români în perioada 15.07. 2020 – 15.09.2020 pe carturesti.ro vor fi direcționate către Fundația Cărturești pentru sprijinirea burselor oferite scriitorilor români.

🔹🔹🔹

Asociația Maria (Țibănești) este o organizație non-profit înființată în anul 2000.
Președintele organizației este arhitectul Șerban Sturdza. Acțiunile Asociației Maria se desfășoară în comuna Țibănești, județul Iași.
Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești, se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor.  Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă.

Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în România (București), Marea Britanie și Franţa. Înființată în anul 2000, fundația derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.
Fondatorul Pro Patrimonio este arhitectul Șerban Cantacuzino.

Puteți susține Bursele de creație literară Fundația Cărturești în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio și printr-o donație în contul Fundației Cărturești în contul RO16BUCU1251215955235RON deschis la Alpha Bank, cu mențiunea: „Donație pentru bursele de creație literară.
Fundația Cărturești este autorizată la Registrul Comerțului cu nr. 38364/299/2006, având cod unic de identificare fiscală 21689774.



There is 1 comment

Add yours

Post a new comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.