carti despre prietenie feature

Cărți despre prietenie: 16 titluri de citit care aduc în prim-plan relațiile: rareori simple, deseori complexe, tumultoase și emoționante

Prieteniile pot fi incredibil de simple sau la fel de complexe ca orice altă dinamică întâlnită în relațiile de familie sau în cele romantice. O prietenie sinceră și profundă este o formă de dragoste și respect ca oricare alta, te poate împlini la fel de tare, îți poate aduce unele dintre cele mai frumoase experiențe și poate dura, uneori, toată viața. Dar, ca orice relație, nu este ferită de încercări, sentimente chinuitoare, dezamăgiri și nesiguranța de a împărtăși vulnerabilitățile tale cele mai profunde cu o altă persoană fără să știi ce va urma.

De la prietenii neașteptate, care s-au legat în cele mai dificile condiții, la cele de-o viață, care au schimbat destine, descoperă recomandările noastre de cărți despre prietenie, intimitate și forța pe care această legătură o poate avea asupra noastră.

Așteptări de Anna Hope

Editura Humanitas Fiction, 2022, traducere de Mihaela Dumitrescu

Poți comanda cartea aici.

Dragoste, copii, carieră – de la femeile moderne sunt așteptări să le aibă pe toate. Dar câte sacrificii trebuie să îndure pentru oricare dintre acestea? Trei prietene de-o viață sunt pe cale să afle. După zece ani de trăiri și experiențe, în plină maturitate, Hannah, Cate și Lissa descoperă că nu au ajuns acolo unde visaseră. Nici una dintre ele nu este cu adevărat femeia care credea că va deveni și fiecare se luptă cu aceeași întrebare: de ce este nevoie pentru a duce o viață plină de sens?

Așteptări este o carte emoționantă, caldă și pătrunzătoare despre prietenie, condiția femeii moderne, anxietățile și frustrările ei față de maternitate, despre găsirea propriului drum și despre propriile așteptări, mai mult sau mai puțin realiste, dar și despre cele ale societății.

Swing Time de Zadie Smith

Editura Litera, 2020, traducere de Mariana Piroteală

Poți comanda cartea aici.

Swing Time spune povestea a două fete metise care visează încă din copilărie să devină dansatoare. Însă, pe când una este o dansatoare talentată, intuitivă, genială chiar, cealaltă este o observatoare, cu idei despre muzică, timp sau libertate. Le leagă o prietenie strânsă, dar complicată, care se termină brusc la vârsta de 20 de ani, dar care nu va fi nicicând uitată, influențându-le celor două destinele și trăirile.

Un roman ambițios și exuberant, Swing Time te poartă din nord-vestul Londrei în Africa de Vest și te face martor la o poveste în același timp intimă și globală. O carte care vorbește cu aceeași profunzime despre prietenia din copilărie, dar și despre rasă, clase sociale, celebritate, cultură mondială, finanţări internaţionale și intimitatea specială dintre femei.

Prietenul armean de Andreï Makine

Editura Polirom, 2022, traducere de Alexandra Cozmolici

Poți comanda cartea aici.

Într-un orfelinat din Siberia la apusul URSS, în vremea unui comunism întunecat și apăsător, un tânăr în vârstă de treisprezece ani îi ia apărarea lui Vardan, un adolescent ale cărui delicatețe şi fragilitate îl transformă în victima bătăușilor. Marcați de violența vremurilor și a locului, cei doi tineri, unul salvatorul și altul, cel salvat, se refugiază în Fundătura Diavolului, un cartier mizer al unui mic oraș siberian. Aici, chiar dacă trăiesc într-o lume de o incredibilă brutalitate, cei doi tineri descoperă valoarea inegalabilă a umanităţii şi a prieteniei.

În Prietenul armean, Andreï Makine creionează un tablou magnific, plin de empatie, sensibilitate și forță, care te poartă într-o lume întunecată, dar în care, exact ca naratorul, vei descoperi un întreg univers uman aparte, plin de firesc, de bunătate, gingăşie şi afecţiune. Dacă vrei să citești o carte despre prietenie care să-ți arate cum să ai speranță chiar și în cele mai dificile momente, Prietenul armean este alegerea potrivită.

Lumea estompată de Iris Wolff

Editura Lebăda Neagră, 2022, traducere de Andreea Odoviciuc

Poți comanda cartea aici.

În Lumea estompată, Iris Wolff împletește viețile a șapte personaje care, în ciuda loviturilor destinului și a distanțelor fizice, se regăsesc în permanență. O poveste tumultoasă despre Transilvania și emigrația sașilor în Germania, care are în prim-plan o familie ale cărei legături sunt atât de strânse, încât nu se rup nici măcar dincolo de granițe.

Pe fondul declinului comunismului în Europa și al istoriei frământate a secolului XX, Lumea estompată îți dezvăluie o poveste emoționantă despre iubire, pierdere, noi începuturi, prietenie și lucrurile pe care suntem dispuși să le sacrificăm de dragul fericirii celuilalt.

Suntem bine de Nina LaCour

Editura Young Art, 2022, traducere de Oana Dușmănescu

Poți comanda cartea aici.

Din ziua în care a lăsat totul în urmă, Marin nu a mai ținut legătura cu niciunul dintre cunoscuții săi, dar nici nu a reușit să treacă peste tragedia care a marcat-o. După luni întregi de la acel moment, Marin acceptă hotărârea lui Mabel, prietena ei cea mai bună, de a o vizita și astfel se vede nevoită să confrunte tot ce-a rămas nespus și, în cele din urmă, poate să găsească o metodă să vindece singurătatea și golul din suflet.

O carte despre prietenie care îți lasă un gust dulce amărui, Suntem bine este plină de emoție și profunzime. Chiar dacă nu debordează de acțiune, fiind axată pe trăirile interioare ale personajelor, te face să o citești cu sufletul la gură. Vei descoperi o poveste despre durere, singurătate și pierdere, dar și despre puterea de a o lua de la capăt și a accepta ajutorul celor de lângă tine.

Banchetul cerșetorilor de Irina Anghel

Editura Polirom, 2022

Poți comanda cartea aici.

Mișu, un tânăr talentat de șaptesprezece ani, dispare chiar de ziua lui, pe 1 aprilie, și singurul lucru pe care îl lasă în urmă este o invitație la un banchet al cerșetorilor. Patruzeci de ani mai târziu, tot pe 1 aprilie, Nina, o fostă colegă de clasă, și cei mai buni prieteni ai lui Mișu care caută un cadou pentru acesta, deşi nimeni nu l-a mai văzut din ziua dispariţiei, se regăsesc în aceeași librărie. Seria întâmplărilor care urmează te vor lua prin surprindere și îți vor face inima să bată mai tare.

Jocuri de cuvinte, mister, dileme, prietenii și iubiri neterminate, toate acestea fac parte din lumea prezentată în Banchetul cerșetorilor. O poveste cu accente horror și elemente de umor despre cum locurile şi oamenii apropiați pe care-i pierdem se încăpăţânează uneori să rămână cu noi.

Lume frumoasă, unde ești de Sally Rooney

Editura Curtea Veche Publishing, 2022, traducere de Mihaela Buruiană

Poți comanda cartea aici.

Alice, o scriitoare recent mutată într-o zonă retrasă din Irlanda de Nord, îl cunoaște pe Tinder pe Felix, un irlandez banal, care lucrează la un depozit. Între timp, în Dublin, prietena ei cea mai bună, Eileen, trece printr-o despărțire și începe din nou să flirteze cu Simon, pe care îl știe încă din copilărie. Cartea cuprinde o mare parte dintre emailurile trimise între Alice și Eileen, în care discută evenimentele importante din viețile fiecăreia.

Printre cele mai emoționante cărți despre prietenie, Lume frumoasă, unde ești vorbește despre relațiile interdependente, comunicarea deficitară, frici, nesiguranțe și dorințe, dar abordează și subiecte precum semnificația fericirii, destinul omului sau viitorul în declin al societății.

A Little Life de Hanya Yanagihara

Editura Pan Macmillan, 2016

Poți comanda cartea aici.

A Little Life este povestea a patru prieteni care cresc împreună, se maturizează, se descoperă, dar se şi despart în repetate rânduri. Willem, sensibil, modest, care ajunge un actor celebru; JB, spiritul ironic și zeflemitor, care încearcă să pătrundă în lumea artei; Malcolm, împăciuitor şi generos, arhitect la o firmă importantă; şi Jude, cu o minte sclipitoare, dar introvertit şi enigmatic, cel în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi. De-a lungul anilor, relaţiile dintre ei se adâncesc şi se complică, iar traumele trecutului nu vor putea fi niciodată depășite.

Cu o forță extraordinară care te seduce în timp ce te înspăimântă, te răscolește și îți trezește toate emoțiile, A Little Life este o carte despre prietenie, suferință și despre limitele rezistenţei umane. O meditație asupra modului în care alegem să ne percepem viața și impactul ei asupra lumii și a celor din jurul nostru.

Multă forță și un dram de gingășie de Andrei Dósa

Editura Polirom, 2021, volum câștigător al Burselor de creație și rezidențelor Cărturești, ediția 1

Poți comanda cartea aici.

Un freelancer tânăr, căsătorit și cu un fiu, se reîntoarce să locuiască la Brașov, în spațiul copilăriei și al adolescenței, fapt care îl face să-și amintească anumite aspecte din trecutul său care încă îl bântuie. Prin intermediul acestei imersiuni în intimitatea și gândurile personajului, vei descoperi mai multe despre adolescența sa, despre prietenia cu Atti, o tipologie desăvârșită a masculinității toxice, dar și despre spațiului maghiaro-român din România și relațiile tensionate dintre cele două părți.

Printre cele mai bune cărți despre prietenie din literatura română contemporană, Multă forță și un dram de gingășie aduce în discuție, dincolo de conflictul româno-maghiar, masculinitatea, vulnerabilitatea și îmbină cu măiestrie experiențele proprii ale scriitorului cu viziunea sa unică asupra existenței umane și asupra realităților românești din ultimii ani.

Noi contra voastră de Fredrik Backman

Editura Art, 2021, traducere de Andreea Caleman

Poți comanda cartea aici.

Continuarea romanului Scandalul, Noi contra voastră îi aduce din nou în prim-plan pe locuitorii din Björnstad care primesc o altă lovitură: clubul de hochei în care toți își pun speranța pentru o viață mai bună va fi în curând desființat. Salvarea apare, parcă de nicăieri, atunci când un politician cu „viziune”, care merge contra curentului, vede în situația clubului o oportunitate de avansare. Dar hocheiul nu este doar un joc în Björnstad, ci este un mod de viață, este pasiune și durere, este afacere și profit, toate astea și chiar mai mult de atât.

Noi contra voastră oferă o perspectivă fascinantă asupra problemelor care contează cu adevărat și reușește să surprindă atâtea aspecte sociale și unghiuri într-un mod natural și obiectiv: bine versus rău, frică versus curaj, iubire versus ură, importanța și limitele prieteniei și ale loialității.

Sălbaticele de Rory Power

Editura Trei, 2020, traducere de Mihaela Apetrei

Poți comanda cartea aici.

Sălbaticele te poartă pe Insula Raxter, aflată în carantină totală după ce a fost lovită de TOX, o boală care, dacă nu te ucide, îți transformă corpul în ceva ciudat și de nerecunoscut. Izolate de restul lumii și lăsate să se descurce singure pe insulă, un grup de prietene sunt ultimele supraviețuitoare care au reușit să facă față transformărilor prin care au trecut trupurile lor. Când una dintre fete dispare, Hetty va face orice ca s-o găsească, însă ceea ce descoperă dincolo de granițele insulei este mult mai complicat decât și-ar fi putut imagina.

În parte carte despre prietenie și dragoste într-o lume post-apocaliptică, în parte poveste despre supraviețuire și o altă parte manifest ecologic și social, Sălbaticele este o lectură palpitantă, care te captivează de la primele pagini. Personajele feminine bine conturate, atmosfera misterioasă și întunecată și temele profunde pe care le abordează fac din Sălbaticele una dintre cele mai emoționante cărți distopice.

Fată, femeie, alta de Bernardine Evaristo

Editura Corint, 2021, traducere de Adina Ihora

Poți comanda cartea aici.

Câștigătoare a The Booker Prize în 2019, Fată, femeie, alta aduce în prim-plan viața a douăsprezece personaje, unsprezece femei și o persoană transgender, non-binară, majoritatea de culoare, de diferite vârste și condiții sociale din Marea Britanie. Fiecare caută ceva – un viitor, un loc pe care să-l numească acasă, o identitate, o existență care să li se potrivească, o iubire, o mamă absentă, un tată pierdut, chiar și un strop de speranță într-o societate rasistă, patriarhală și homofobă.

Fată, femeie, alta este o incursiune psihologică, socială, culturală și politică în viața unor femei, prin intermediul cărora se străbat, totodată, 120 de ani de istorie a Marii Britanii. O poveste care te poartă printre fapte și trăiri perfect umane, cu bune și cu rele și care se citește cu înțelegere, compasiune, cu dorința de a afla mai mult și speranța ca fiecare femeie să simtă, în cele din urmă, că a ajuns exact acolo unde trebuie să fie.

Cele trei fiice ale Evei de Elif Shafak

Editura Polirom, 2020, traducere de Ada Tănasă

Poți comanda cartea aici.

Cele trei fiice ale Eveisunt trei studente la Oxford – Credincioasa, Păcătoasa și Nehotărâta, mai exact Mona, o americancă-egipteană religioasă, Shirin, o englezoaică-iraniană atee și turcoaica Peri, care pendulează între credința habotnică a mamei și liberalismul tatălui, care este și eroina cărții și, totodată, cea prin intermediul căreia le descoperi povestea. Trei prietene aduse împreună de capriciile sorţii încearcă să treacă peste diferenţe şi prejudecăţi şi să-şi găsească locul într-o lume din ce în ce mai ameninţătoare.

O carte scrisă obiectiv și cumpătat, dar plină de emoție și profunzime, Cele trei fiice ale Evei aduce în prim-plan perspectivele diferite prin care este privită religia și efectele ei în lume. Totodată, cartea vorbește despre prietenie, acceptarea diversității într-o lume a contrastelor, statutul femeii musulmane într-o societate scindată între Orientul conservator și Occidentul modern sau poziția nestatornică a Turciei la granița dintre Orient și Occident.

Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne

Editura RAO, 2016, traducere de Lucia Ostafi-Iliescu

Poți comanda cartea aici.

Povestea din Băiatul cu pijamale în dungi se învârte în jurul a doi copii: Bruno, fiul unui general german, și Shmuel, fiu al unui evreu închis în lagărul de la Auschwitz. Deși gardul de sârmă îi împiedică să se joace, cei doi băieți ajung să petreacă zilnic timp împreună, discutând și clădind o prietenie autentică. Ignoranța și naivitatea lui Bruno și modul în care caută explicații credibile pentru tot ceea ce observă face trimitere la atitudinea adulților și refuzul lor de a conștientiza ce se întâmpla de fapt în lagărele de exterminare.

Atunci când un gard desparte, prietenia unește sufletele. Scrisă într-o manieră pretins naivă, lăsându-ți impresia că citești jurnalul personal al lui Bruno, Băiatul cu pijamale în dungi este o poveste tristă, dar îți arată în același timp cât de puternică poate să fie prietenia, chiar și în cele mai întunecate locuri. O lectură ideală pentru copii, adolescenți și adulți deopotrivă.

Fetele de la țară de Edna O’Brien

Editura Nemira, 2018, traducere de Mihnea Gafita

Poți comanda cartea aici.

Interzisă imediat după apariție pentru modul curajos în care abordează subiecte tabu legate de sexualitate și societate în Irlanda de după cel de-al Doilea Război Mondial, Fetele de țară spune povestea lui Kate, o visătoare, și a lui Baba, o supraviețuitoare, care își părăsesc satul natal și pleacă la Dublin, în speranța unei vieți diferite de ceea ce au trăit până atunci. Două femei foarte diferite între ele, dar legate de o prietenie care va dura în timp și care le va ajuta să depășească situații dificile și legături primejdioase.

Dincolo de a fi o carte despre prietenie cu un mesaj puternic despre găsirea identității ca femeie, într-o lume sugrumată de reguli patriarhale, Fetele de la țară pune sub lupă povești de viață și oameni care nu reușesc să se integreze în decorul epocii. Vei trece alături de personaje de la zilele vesele din tinerețe la atmosfera rece de la maturitate, de la speranță la disperare și la lupta constantă pentru depășirea barierelor.

Prietena mea genială de Elena Ferrante

Editura Pandora M, 2018, traducere de Cerasela Barbone

Poți cumpăra cartea aici.

Prietena mea genială spune povestea emoționantă a două prietene care cresc împreună și se influențează reciproc. Povestea copilăriei lor se împletește cu viața cartierului, a orașului Napoli și a societății de la acea vreme. Timp de aproape șaizeci de ani, vei descoperi viața și lumea celor două, dar și cum Lila, cea impulsivă și întreprinzătoare, și Elena, povestitoarea îndrăgostită de romane devin femei, soții, mame și apoi stăpâne ale propriilor vieți, legate în tot acest timp de o prietenie profundă și deseori conflictuală.

Elena Ferrante a reușit să creeze în Prietena mea genială un portret viu al unei prietenii pe viață. Tetralogia Napolitană este o saga impresionantă despre istoria unei țări, despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie care se citeşte pe nerăsuflate. Găsiți Prietena mea genială și în variantă audiobook via AudioTribe.

Uneori intense și emoționante, deseori conflictuale și palpitante, cărțile despre prietenie arată cât de importante sunt conexiunile dintre oameni. Răsfoiește rafturile librăriilor Cărturești sau intră pe carturesti.ro și descoperă sute de alte titluri de cărți cu tema prieteniei care să te inspire.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.