Vezi mai multePremiul Nobel pentru literaturã îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plinã de sinceritate universul celor deposedaţi.“ (Motivaţia juriului Nobel 2009)
În nebunia totalitarismului, o tânără nu vrea să renunţe la fericire. Un roman de o mare putere de evocare, de o forţă aspră a cuvintelor ce se transformă în poezie şi frumuseţe, unul dintre cele mai importante ale autoarei germane nãscutã în România. Prin acest roman, Herta Müller ne oferă o explorare magistrală şi emoţionantă a felului în care dictatura ajunge să pună stăpânire pe întreg sufletul omului.
„M-au chemat. Joi la zece fix.“ O tânără fără nume, într-un oraş din România, o întâlnire obligatorie şi temută cu Securitatea regimului lui Nicolae Ceauşescu. Pe drum, în tramvaiul care o duce la interogatoriu, prin mintea protagonistei se perindă imagini şi figuri din viaţa ei: copilăria într-un oraş de provincie şi dorinţa aproape erotică pe care o manifestă pentru tatăl ei, prima căsătorie cu un bărbat care „nu mă putea lovi şi se dispreţuia pentru asta“, cumplitele poveşti despre deportare spuse de bunic. Apoi tânăra prietenă Lilli, ucisă de o santinelă la graniţa cu Ungaria când încerca să fugă din ţară; şi Paul, zilele şi nopţile lui petrecute mult prea adesea în alcool, dar şi clipele de fericire trăite împreunã cu el. Totul ţine de amintire şi se împleteşte cu prezentul, cu interogatoriile şi cu jignirile, cu spaima cotidiană şi cu stratagemele prin care gândirea încearcă statornic să evite prăbuşirea.