Conditia postmoderna

“Consideram ca “postmoderna” neincrederea in metapovestiri. Ea este fara indoiala un efect al progresului stiintelor, dar acest progres o presupune la rindul sau. Caderii in desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare ii corespunde mai ales criza filosofiei metafizice si cea a institutiei universitare care depindea de ea. Functia narativa isi pierde functorii, marele erou, marile primejdii, marile aventuri si marele scop. Ea se disperseaza intr-o puzderie de elemente lingvistice narative, dar si denotative, prescriptive, descriptive etc., toate avind valente pragmatice... Fiecare dintre noi traieste la rascrucea unor astfel de elemente.” Jean François Lyotard Jean-François Lyotard (1924-1996) a predat filosofia la mai multe universitati franceze si americane. In anii ´60 a desfasurat o intensa activitate militanta in jurul revistei Socialisme ou Barbarie (impreuna cu Claude Lefort, Cornelius Castoriadis etc.). Filosofia lui, inspirata de Kant (L´enthousiasme, 1986), Marx, Freud (Dérive a partir de Marx et Freud, 1973; Economie libidinale, 1974), Husserl (La phénoménologie, 1954), propune o critica a formelor istorice, estetice, tehnice, lingvistice ale modernitatii (Instructions payënnes, 1977; Le différend, 1983;). La condition postmoderne (1979) anunta si in filosofie sfirsitul modernitatii, prin epuizarea strategiilor sale narative. Termenul de “postmodern” va fi reevaluat, dupa dezbaterea cu Habermas si Rorty, din anii ´80 (Le Postmoderne expliqué aux enfants, 1986), in eseurile din ultima parte a vietii, in sensul unei rescrieri sau anamneze a modernitatii (L´inhumain, 1988; Moralités postmodernes, 1993).