Urmărind evoluţia imprevizibilă a minţii, Godfrey-Smith arată cum din nişte pâlcuri rebele de celule născute în mare au apărut primele organisme capabile să simtă, să acţioneze şi să comunice prin semnale. Pe măsură ce aceste organisme primitive au interacţionat tot mai mult unele cu altele, complexitatea lor a crescut. Probabil că primele sisteme nervoase au apărut întâia oară la strămoşii meduzelor; mai târziu, cefalopodele – care se trag din nişte moluşte cât se poate de banale – şi-au abandonat cochiliile şi s-au desprins de fundul oceanelor în căutarea prăzii, dobândind inteligenţa superioară de care aveau nevoie în acest scop. Apucând-o pe o cale diferită, mamiferele şi păsările şi-au început călătoria evolutivă mai târziu.
Dar ce fel de inteligenţă posedă cefalopodele? Folosindu-se de rezultatele ultimelor cercetări, dar şi de propriile experienţe ca scufundător, Godfrey-Smith încearcă să elucideze o parte din misterul care înconjoară aceste vieţuitoare. Mergând pe urmele experienţei subiective până la începuturile ei şi comparând fiinţele umane cu rudele noastre din regnul animal, Godfrey-Smith aruncă o lumină cu totul nouă asupra minţii caracatiţelor – şi, în acelaşi timp, asupra minţii umane.