Calendar Advent - 24 de zile cu 24 de surprize diferite - Detalii aici.
Un nou raft special însoțește Premiile Cărturino, dedicate scriitorilor și ilustratorilor români de carte pentru copii. Proiectul a prins viață la finalul anului trecut și a venit ca recunoaștere a valorii literaturii pentru copii, a importanței ei pe piața de carte românească și în procesul de a crește cititori încă de mici.
Între timp, juriul a deliberat și a dezvăluit - în cadrul Galei Premiilor Cărturino - cărțile câștigătoare la cele două categorii principale: Cartea de literatură pentru copii a anului / Miraculoasa viaţă uitată a lui Iris Cartier de Flavius Ardelean-Bachmann și Cartea ilustrată pentru copii a anului / Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, scrisă de Ionela Hadârcă și ilustrată de Irina Dobrescu, dar și cele două cărți votate câștigătoare de juriul librarilor / Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore, respectiv juriul copiilor / Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri de Carmen Tiderle, cu ilustrații de Vali Petridean.
Fie că se numără deja printre cărțile preferate de copiii voștri, fie că nu au intrat încă în biblioteca de suflet de acasă, vă invităm să parcurgeți listele finalistelor, să răsfoiți cărțile cu același entuziasm ca al nostru și să faceți cunoștință cu autoarele & autorii și ilustratoarele & ilustratorii finaliști! Care sunt preferatele voastre?
Pregătit să faci parte din schimbare? Între 15 și 17 octombrie, Climate Change Summit 2024 aduce la București cei mai influenți lideri globali în sustenabilitate și antreprenori care transformă ideile verzi în realitate. Este șansa ta să afli care sunt ultimele inovații ce pot salva planeta și să te conectezi cu cei care construiesc un viitor mai bun, pas cu pas. Vrei să contribui la o lume mai sustenabilă? Nu rata această oportunitate! Înscrierea este gratuită, locurile limitate. Detalii și înscrieri pe climate change summit.org.
Iar dacă vrei să te pregătești înainte de summit, Climate Change Summit și Cărturești îți oferă o selecție de cărți esențiale. De la soluții la criza apei până la efectele încălzirii globale, aceste titluri îți vor oferi inspirația și cunoștințele de care ai nevoie pentru a face diferența. Descoperă-le acum și fii parte din viitorul sustenabil!
Vă invităm să explorăm împreună, dintr-o perspectivă pluridisciplinară, o temă de interes pentru noi toți, despre care avem încă atâtea de descoperit și înțeles: „corpul”. Cu ajutorul recomandărilor de lectură ale invitaților noștri de la ediția a II-a Corp_Cunoaștere_Conexiuni, ne lărgim cunoștințele și facem noi conexiuni între domenii și perspective.
Au recomandat cărți pentru voi: Vlad Stroescu, Cătălina Dumitrescu, Ioana Scoruș, Valeriu Nicolae, Andreea Novac, Valentina de Piante, Andreea Vasile, Laura Francisca Pavel, Aurora Szentágotai-Tătar, Gianluca D'Amico, Dan Vodnar, Cătălin Moise, Alex Ciorogar, Raluca Boantă, Luca Ștefan Ouatu, Mădălina Căuneac, Lena Chilari, Ana Maria Pop, Oana Solomon, Gabriel Solomon, Adrian Gabor, Oana Paveliuc, Roxana Postolache, Ioana Natalia Corban, Marin Chirazi, Cristina Coroian și Andreea Barbu.
Mai multe detalii despre evenimente, pe blogul Cărturești, aici. Iar pentru vizionarea întâlnirilor, vă invităm pe CărtureștiTube.
Între 27 august și 24 septembrie, Festivalul George Enescu pornește din nou la drum în București și în țară. La actuala ediție, primele bilete care s-au epuizat au fost cele la concertele dedicate familiilor și copiilor, ceea ce ne spune că muzica festivalului este din ce în ce mai aproape de un public cât mai larg și mai divers.
Vă invităm și noi la Festival pe carturesti.ro, cu un raft dedicat muzicii lui Enescu și artiștilor invitați, fie ei dirijori sau soliști. Aveți așadar ocazia perfectă să intrați în atmosfera celei de-a 26-a ediții a Festivalului, care se desfășoară sub deviza #GenerozitatePrinMuzica
Pentru program și bilete încă disponibile la Festival, consultați Program oficial | George Enescu Festival (festivalenescu.ro).
În perioada 20 - 30 octombrie are loc cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care aduce la București o serie de producții relevante în jurul temei: FNT, laboratoarele sensibilului.
Ediția a 33 a Festivalului Național de Teatru este curatoriată de Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari.
Vă invităm să descoperiți în raftul dedicat FNT noi apariții editoriale și o mulțime de alte titluri din domeniile fascinante ale teatrului.
Mai multe detalii despre maratonul lansărilor de carte din Cărturești Verona (21, 28 și 29 noiembrie), aici.
Criza climatică în care ne afundăm e cea mai serioasă amenințare existențială a acestui secol. Ca să-ți faci o idee, impactul său va fi mai mare decât cel al Internetului. Încă mai putem schimba cursul care ne duce în viteză spre prăpastie, dar e mai bine să fii gata pentru scenariul realist. Cum te poți pregăti pentru cele mai grave efecte ale unei clime date total peste cap? Poți să trăiești cu iluzia că banii, forța, armele, inteligența artificială sau vreo revoluție tehnologică te vor proteja. Poți să construiești un adăpost în munți și să te apuci să-ți cultivi propria hrană. Sau poți ignora problema cu totul. Recomandarea noastră este să te pui mai întâi pe citit.
Educația ecologică lipsește aproape cu desăvârșire din școlile României, dar asta nu înseamnă că nu te poți informa singur(ă). Alege câteva cărți din raftul cu recomandări Greenpeace de pe carturesti.ro: volume de popularizare a științei, literatură cli-fi (climate fiction), aventuri în natură sau cărți pentru copii. Îți plac arborii? Vrei să afli mai multe despre animale pe care nu le-ai întâlnit niciodată dincolo de TV și rolul lor în ecosisteme cruciale? Vrei să știi cum să supraviețuiești sub cerul liber sau ce soluții ne oferă știința în lupta pentru salvarea climei? Împarte cărțile astea cu prietenii tăi! Discută-le cu ei! Fă-le cadou celor curioși să afle, dar mai ales celor care cred că știu deja totul pe subiect.
Dacă vrei să ne recomanzi la rândul tău cărți care nu sunt pe Raftul Greenpeace, dar ar merita să fie, așteptăm comentariul tău aici, pe paginile de socializare ale Greenpeace și Cărturești (FB, IG) sau pe mail: info.romania@greenpeace.org.
Greenpeace este o organizaţie internațională independentă, prezentă în peste 55 de țări din întreaga lume, care acționează pentru a schimba atitudini, pentru a proteja mediul înconjurător și pentru a promova pacea. Valorile noastre de bază sunt non-violența, independența politică & financiară și promovarea soluțiilor. Pentru a ne păstra autonomia, nu acceptăm donații de la guverne, partide politice sau companii, ci ne bazăm pe contribuții de la persoane fizice ca tine și fundații cu valori comune. Greenpeace a împlinit anul ăsta 50 de ani. Dacă vrei să ne faci (și să îți faci) un cadou, citește, informează-te, implică-te! www.greenpeace.ro
Între 21 – 30 iunie are loc cea de-a 31-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care celebrează anul acesta tema prieteniei prin intermediul artelor spectacolului și nu numai.
Împreună cu prietenii noștri de la FITS vă recomandăm o selecție de cărți de și despre teatru ca să vă bucurați și mai mult de lumea teatrului.
Detalii despre program și bilete, aici.
În plus, anul acesta avem o invitație specială: descoperiți online și în librării produsele Cărturești & FITS!
#Prietenie#Friendship
Prin raftul acesta, mi-am dorit să aduc împreună universurile eroinelor mele preferate: complexe, imperfecte, impulsive. Fiecare carte aleasă reprezintă combinația ideală de frumos și grotesc, de dragoste și ură, de melancolie, de artă, de haos. Sper să vă placă selecția mea. - Dearly Dani
Dani a lucrat ca librar în librăria noastră, Cărturești AFI din București, dar pasiunea ei pentru cultura japoneză a dus-o până în Tokyo, unde locuiește în prezent. O găsiți pe Dani pe conturile ei de Instagram și TikTok, dar o puteți întâlni adesea și pe contul oficial de TikTok al Cărturești.
Films in Frame este singura revistă de cinema online și bilingvă. Apărută în 2019 în online, revista și-a propus din 2021 să publice un număr tipărit pe an – o revistă de colecție, plină de articole exclusive și ilustrații realizate de artiști vizuali din toate colțurile lumii.
În octombrie a apărut un nou număr tipărit, ajungând astfel la numărul 4 pe hârtie. Cu această ocazie, redacția revistei propune o serie de cărți, de albume sau de snack-uri care să vă transporte (sau să vă însoțească) în lumea magică a filmului, în speranța că vă veți aminti ca, din când în când, să mai treceți pragul sălii de cinema – acel loc plin de nostalgie și amintiri, în care totul devine posibil în fața ochilor noștri.
Dosarul numărului 4 vorbește despre perioada de tranziție prin care trece filmul românesc.
Street Delivery 2020 ia forma unui eveniment-puzzle, răspândit în tot orașul și recompus online. Provocăm participanții să găsească soluții de conviețuire care să le facă viața în cartier mai bună, mai sustenabilă, mai pregătită pentru situații de criză. Acum, mai mult ca oricând, recuperarea spațiului public de către comunitățile orașului a devenit o necesitate.
De ce? Pentru că, după aproape două luni în izolare, am început să observăm de la geam acele detalii pe care până acum le treceam cu vederea. Pandemia ne-a împins să privim altfel vecinătatea și să redescoperim un peisaj micro pe care suntem nevoiți să-l regândim și să-l reconstruim pentru a face față noii realități.
Nu vrem să ne întoarcem la ”normalul” sufocant, aglomerat, haotic. Vrem orașe mai atente la nevoile oamenilor, mai apropiate de natură, mai conștiente de felul în care problemele societății sunt conectate.
Ne vrem străzile înapoi pentru interacțiuni față în față, nu bară la bară! Vrem spațiu public real, verde, sănătos, ca să putem înfrunta orice criză, fără să fim nevoiți să ne închidem în case pentru a afla că, în lipsa poluării, se văd stelele!
Acum, când ne reîntâlnim cu orașul, e important să nu uităm ce ne-am promis. Rezoluțiile personale din izolare pot deveni soluții la problemele comunității în care trăim. ReSoluții pentru oraș!
Pe carturesti.ro am dedicat un raft special evenimentului, în care veți găsi o selecție tematică menită să vă inspire.
FestivalYA este primul festival de literatură Young Adult din România, gândit în jurul ideii că poveștile au puterea de a apropia și inspira adolescenții într-o perioadă esențială de formare a identității. Alături de 8 edituri, oferim un cadru dinamic și relevant, care răspunde nevoilor tinerilor de azi, prin ateliere, dezbateri și workshopuri pe teme de actualitate, precum prietenia, schimbările climatice, voluntariatul și scrierea creativă.
Festivalul este unic în România, reunind scriitori internaționali bestseller într-o serie de întâlniri online, dar și față în față cu mii de tineri din întreaga țară și din străinătate, pe parcursul a 7 zile. Scopul său este de a crea comunități de adolescenți pasionați de literatură, responsabilitate socială și industrii creative, fiindcă lectura este mai mult decât un simplu act individual – este o activitate socială integrată în viața lor cotidiană.
Raftul Funky Citizens vă întâmpină cu drag pe toți cei care doriți să vă antrenați mușchiul civic. Veți găsi în el lecturi clasice ce discută cum arată o guvernare ideală și cum a arătat de-a lungul timpului cetățeanul, dar și apariții noi care tratează teme de actualitate pentru lumea în care trăim. Peste toate vine Constituția României, într-o variantă colorată și accesibilizată, pe care ne-o dorim un accesoriu must have pentru orice cetățean.
Domeniile acoperite sunt variate, mergând de la filosofie politică până la economie sau istorie, pentru că un cetățean se definește în raport cu mai multe roluri: cetățeanul din spațiul public care interacționează cu guvernarea (sau cu serviciile publice), cetățeanul din spațiul privat care interacționează cu angajatorul sau cu sectorul economic, cetățeanul din spațiul intim care este totuși atins de cele ce întâmplă în exterior și este transmis în media (tradițională sau social media).Noi credem cu tărie că cetățenii au puterea să schimbe lumea dacă o înțeleg și se educă în legătură cu ceea ce pot ei face. Pentru asta, soluția cea mai la îndemână este lectura. #funkycitizens
Raftul cărţilor premiate vă stă la dispoziţie cu titluri nominalizate şi premiate, în română și limbi străine, la toate categoriile, premiile şi distincţiile la care vă puteți gândi. Alegeţi fără teamă orice carte din raft: a fost citită și recomandată de critici de specialitate sau de comunități de cititori „profesioniști” din lumea întreagă. Spuma cărților, cum ar veni, la discreția voastră, pe carturesti.ro. #carte diem
De peste 20 de ani, Ascendis este un reper în dezvoltarea profesională a adulților, cu o echipă de consultanți bine integrați în comunitatea HR din România. Îi preocupă orice formă de învățare: online sau în sală, clasică sau experiențială, studiu individual sau dezbatere în echipă, training sau coaching. Oamenii sunt diferiți, deci învață diferit. Această credință stă la baza felului în care își construiesc programele, așa abordează proiectele. Le place ce fac și speră să transmită sentimentul acesta și în sală. Sau pe Teams. Sau pe Webex. Pe carturesti.ro, Acendis are propriul raft de recomandări și sugestii pentru că cititul este un exercițiu de empatie. Citind, intrăm în mintea personajelor și vedem lumea cu ochii lor. #readersareleaders
Opțiuni de viață prin educație de calitate pentru toți copiii din România! Aceasta este viziunea pentru care Teach for Romania caută și pregătește cei mai valoroși oameni, cu sau fără experiență anterioară de predare, pentru a deveni agenți de transformare în sistemul educațional românesc din rolurile de profesori, învățători sau educatori pentru copiii din medii vulnerabile.
Înființată în 2014, organizația non-guvernamentală aduce un sistem de performanță în educația din sistemul public din România și, alături de alte peste 60 de țări, face parte din rețeaua globală Teach for All. La un moment dat, fiecare profesor are nevoie atât de inspirație și de noi tehnici de adaptare a programei școlare într-un mod cât mai creativ și captivant pentru copii, cât și de lecturi relaxante. Vă invităm pe carturesti.ro să descoperiți ce cărți recomandă profesorii Teach for Romania nu doar colegilor de breaslă, ci și părinților care caută lecturi educative pentru copiii lor. Cărțile recomandate vizează dezvoltarea abilităților de literație (scris-citit) și socio-emoționale ale copiilor.
One World România este primul festival de film documentar din București și singurul din România dedicat drepturilor omului, un festival a cărui actuală ediție - cu sloganul Alege! - aduce în discuție felul în care facem alegeri de orice fel și impactul acestora asupra comunităților în care trăim, o temă cu atât mai arzătoare cu cât avem de-a face cu un an 2024 cu multe alegeri importante atât la noi, în România, cât și în lumea largă.
Mai multe despre program și bilete, pe oneworld.ro/ro/festival.
Vă propunem deci să intrați în temă avizați, cu lecturi recomandate de One World România într-un raft dedicat!
Pe BookTok, utilizatorii își expun părerile despre diverse cărți, fac liste de lectură, creează meme-uri literare și discută despre personaje și intrigi. Această comunitate literară vibrantă este deosebit de activă și interactivă, fiecare utilizator contribuind la crearea unui spațiu dinamic unde iubitorii de cărți se pot conecta și inspira reciproc.
A doua ediție a Raftului BookTok este curatoriată de Maria Mihaela, cunoscută în comunitatea cititorilor ca marybooks22. Maria nu iubește doar cărțile ci și muzica, arta și fotografia, aceste lucruri reflectându-se în conținutul postat pe paginile ei.
„BookTok-ul și cărțile YA reprezintă o poartă magică către lumi fascinante și personaje complexe care prind viață în mintea noastră. Pentru mine, lectura este mai mult decât un simplu hobby, este o modalitate de a evada din cotidian, de a explora noi perspective și de a înțelege mai profund emoțiile umane. Comunitatea BookTok aduce împreună pasionații de lectură din întreaga lume, transformând experiența individuală a cititului într-o activitate socială și interactivă, plină de recomandări și discuții inspirate.” – Maria (marybooks22)
Raftul poate fi vizitat aici și în librăriile fizice, iar gândurile tale despre el și tag-urile vor fi apreciate pe rețelele de socializare.
Looking for an unforgettable learning experience with World-famous authors in 2024? Then you cannot miss BRAND MINDS - The biggest business summit in Central & Eastern Europe. The event will take place on the 24th & 25th of September at Sala Palatului, in Bucharest with thousands of business professionals expected to join from more than 50 countries.
BRAND MINDS is the most expected business summit of the year since it brings world-famous business experts & global thinkers to share the conference stage for 2 days full of inspiration and valuable insights. In 2024 you will see LIVE, on stage, renowned authors & business thinkers:
ADAM GRANT - Organizational Psychologist & Bestselling Author of Originals & Rethinking
ERIN MEYER - Organizational Culture Expert and Bestselling Author of The Culture Map & Netflix - No Rule Rules
MARISA PEER - World-Famous Transformational Coach and Author of Ultimate Confidence
KJELL NORDSTROM - Business Strategy Expert & Co-Author of Funky Business & Momentum
MARTIN LINDSTROM - World-Renowned Marketing Expert & Bestselling Author of Buyology & Small Data.
DAVID A. SINCLAIR - Global Expert In Genetics & Longevity and Bestselling Author of Lifespan. Why We Age - and Why We Don't Have To
JIM KWIK - World's Top Brain Coach and Bestselling Author of LIMITLESS
We invite you to read their books and recharge your inspiration resources for an amazing 2024. If you wish to meet your favorite authors, live, we look forward to seeing you at BRAND MINDS 2024! More information on brandminds.com.
Vă invităm pe carturesti.ro pentru a descoperi cele mai noi idei ale unor oameni care și-au propus să schimbe lumea pas cu pas. Comunitatea formatorilor și beneficiile pe care ni le pot aduce recomandările acestora vă stau la dispoziție pe raftul special creat pentru aceștia și pentru cei care doresc să caute surse de inspirație avizate, numai pe carturesti.ro.
Mizăm pe o informare relaxată, dar avizată, pe diverse teme de interes actual. Vă așteptăm!
Jurnaliștii platformei culturale Scena9 propun cititorilor Cărturești o selecție de titluri scrise de autori români contemporani: poezie, beletristică sau non-ficțiune. Scena9 nouă publică constant recenzii de cărți și recomandări culturale pe site, în newsletter, dar și într-un nou grup de Facebook, deschis tuturor.
Găsiți în Raftul societății deschise o selecție de cărți care ajută la lărgirea orizontului de cunoaștere, la exersarea empatiei și la evitarea prejudecăților. Cum una dintre ideile care ne ghidează în Cărturești este că cititul ne face mai buni și că sunt cărți care au într-adevăr puterea de a ne aduce mai aproape într-o lume tot mai divizată, aducem și noi în fața voastră o selecție de cărți care tematizează prejudecățile cu privire la rasă, religie, etnie, gen, orientare sexuală, categorii sociale defavorizate sau persoane cu dizabilități. Și, tot ce de obicei, vă invităm alături de noi în această aventură nu lipsită de greutăți. Important e să știm că parcurgem drumul împreună și că la capăt ne aflăm tot noi, doar că mai înțelegători și mai deschiși unii față de alții. #societatedeschisă
În perioada 22 octombrie - 2 noiembrie, titlurile din Raftul societății deschise au 20% reducere, în limita stocului disponibil, doar pe carturesti.ro.
Ne vedem la Holzstock Indie Festival? În inima Transilvaniei, la 25 de km de Sibiu, se află satul Hosman. Aici, în jurul bisericii fortificate, prinde viață un eveniment ce combină muzica, arta și admirația pentru patrimoniul cultural. Holzstock nu este doar un festival de muzică, ci o experiență completă ce promovează cultura și valorile sașilor transilvăneni, alături de genuri muzicale alternative și tineri artiști în ascensiune.
Festivalul a ajuns la a 10-a ediție, iar în acest an urcă pe scenă nume populare în rândul fanilor muzicii alternative, precum: Gaye Su Akyol, Lucy Kruger & The Lost Boys, Deeper, Paul Plut, Balkan Taksim, Orkid, Cardinal, Ioana Iorgu, Gunshee, Getchoo și Gipsy Caravan. Te invităm să descoperi o selecție de albume care să te facă să ajungi cât mai repede la festival. Orice ai alege, timpul trece, muzica rămâne!
PS: Folosește codul CĂRTU20 la achiziționarea unui Full Pass la Holzstock Indie Festival și ai 20% reducere!
În mașină, în metrou, în tren sau în parc, proza scurtă e o paranteză între gânduri, un intermezzo între două acte. Autentică, accesibilă și deloc demodată, se dovedește un remediu scurt și intens care, administrat în doze moderate, poate crește nivelul de serotonină și toleranța în fața plictiselii și a zilelor lungi și angoasante.
SHORT. Festival de proză scurtă revine cu o nouă ediție în librăriile Cărturești din București, Cluj, Iași și Timișoara. Celebrăm forța și intensitatea prozei scurte, din 11 până în 14 aprilie, alături de 30 de scriitori & scriitoare, 8 moderatori și 17 muzicieni. Mai multe despre program, pe FB Cărturești.
Lectura în doze concentrate continuă și pe carturesti.ro, la raftul dedicat, de unde poți lua cu tine titlurile semnate de autorii prezenți la festival, dar și recomandările lor.
Descoperă cum poate arăta viitorul omenirii la evenimentul de știință al anului: Michio Kaku, unul dintre cei mai faimoși fizicieni și oameni de știință din lume, vine în România la evenimentul The Future of Humanity.
Premiat în repetate rânduri pentru teoriile sale și citat în publicații precum BBC Times și The History Channel, Michio Kaku este autorul a 11 cărți, din care multe au devenit bestsellere. Este profesor de fizică teoretică la City University din New York și cofondator al teoriei corzilor. Cele mai cunoscute cărți sunt Dincolo de Einstein și Hiperspațiul, aceasta din urmă fiind desemnată cea mai bună carte de știință a anului 1995 în topurile New York Times și Washington Post.
The Future of Humanity este evenimentul de știință pe care nu vrei să-l ratezi. Vino să afli:
◾ Cum va modela știința lumea în care trăim până în anul 2100
◾ Cum putem activa întregul potențial al minții
◾ Ce trebuie să știm despre viitorul cosmosului
◾ Cum vor revoluționa computerele cuantice lumea care ne înconjoară
Te invităm pe data de 21 Octombrie 2024, la Sala Palatului din București. Pentru bilete, intră pe entertix.ro.
Raftul De Basm e plin de personaje și întâmplări fantastice, de lumi ascunse, de balauri morocănoși și vrăjitoare care zboară pe cozi de mătură. Pe aici se ascund pitici de grădină prietenoși, libelule zănatice și vulpi polare friguroase, Dragonul 32, Marele Pârș, Domnișoara Poimâine, Melcușor și Rostogol. Cu ajutorul poveștilor de pe Raftul De Basm, copiii vor învăța să facă supă de pietre, să călătorească printre ierburi și lumină, să îmbrățișeze, să se aventureze în Ținutul păsării măiestre, să pună piper în mare și să își facă un selfie cu elfii.
Pornește în aventură alături de poveştile autorilor români contemporani de pe Raftul de Basm!
De Basm este Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți. Vă invităm să consultați catalogul scriitorilor De Basm și să aflați mai multe despre proiectele lor pe site-ul Asociației.
Tehnologia şi societatea evoluează într-un ritm amețitor, pendulăm permanent între realități și ne redefinim identitatea. De la crearea unor joburi, atât în mediul virtual, cât și în cel real, până la mixul de relații interpersonale, care produc schimbări la nivel neuronal, fizic, internetul a intervenit și a modificat structura umană rapid în ultimii ani. Iar acest proces se intensifică. Suntem în permanență conectați, căutăm noul și ne fascinează descoperirile științifice, vrem să ne depășim limitele, suntem uimiți de inteligența artificială. Deopotrivă pentru pasionații de știință, inginerie, biologie, biodiversitate, astrofizică, neuroplasticitate, neuroștiință, chimie, filosofia științei sau pentru curioși amatori și profesioniști, raftul Interpretări ale realității încearcă să ne apropie de domenii care ne plac sau care ne sunt încă necunoscute și ne dă întâlnire cu povești uimitoare.
Găsiți detalii despre seria de evenimente organizate pe aceeași temă la Cărturești Carusel pe pagina noastră de Facebook.
În 2024 avem toate tipurile de alegeri (locale, europarlamentare, prezidențiale, parlamentare) ceea ce aduce dileme pentru noi toți. Cum aleg la Alegeri? E una dintre ele. Întotdeauna deciziile cele mai bune le iei atunci când ești informat. Când privești o problemă din cât mai multe unghiuri, afli cum au gândit alții, pe ce și-au bazat deciziile, analizezi și abia apoi faci alegerea care ți se potrivește.
Pentru a găsi răspunsuri informate și pentru a vă antrena gândirea critică, am pregătit și o serie de recomandări de lectură. Au recomandat cărți pentru voi: Sorin Ioniță, Valeriu Nicolae, Elena Stancu, Magda Grădinaru, Dan Tapalagă, Alina Mărculescu Matiș, Barbu Mateescu, Vlad Adamescu (Politică la minut), Răzvan Petri (Politică la minut), Mădălina Voinea, Teodora Munteanu, Mihai Stoica (Kinezărie) & echipa Cărturești.
Pentru a înțelege care este rolul instituțiilor și impactul lor în viața fiecăruia dintre noi, Vlad Adamescu și Răzvan Petri, cofondatorii inițiativei civice Politică la minut, au pregătit un ghid civic și un articol pe care îl puteți citi aici: https://blog.carturesti.ro/ghid-civic-alegeri/
Cât de bine e să-ți pui căștile, să apeși play și să înceapă intro-ul unei cărți audio. Simți că evadezi pe loc într-o lume care e doar a ta.
Prietenii noștri de la AudioTribe.ro împlinesc 3 ani de când au lansat primul serviciu românesc de cărți audio și ne-au pregătit o surpriză – un abonament pentru 6 luni de citit și ascultat cărți fără limite. Cu doar 149 de lei.
Intră pe acest link, fă-ți contul de acolo și adaugă codul EVADEAZA. Ai primele 7 zile gratuite și, dacă alegi să continui abonamentul Unlimited 6 luni, îl iei cu doar 149 de lei. Și, serios, ai un catalog cu peste 15.000 de cărți audio și eBooks dintre care să încerci câte titluri vrei.
Și pentru că o carte e mai bună când e citită de mai mulți, poate vrei să faci cadou și să împărtășești cu cineva o carte fizică dintre cele pe care tu le asculți. Găsești în raft câteva dintre titlurile disponibile și în platformă.
Am intrat în numărătoarea inversă pentru sfârșitul anului școlar, iar vacanța de vară se simte tot mai aproape odată cu prima pereche de pantaloni scurți. Fiecare numără zilele în felul lui: unii cu zâmbetul nerăbdării pe buze, alții cu gândul la examenele care urmează. Un lucru ne unește cu siguranță pe toți – copii, părinți și profesori: cărțile primite la încheierea anului școlar, fie că vor veni în formă de pachet cu fundă sau pe o listă din partea profesorilor grijulii cu lecturile de peste vară.
În perioada 5-24 iunie, venim în întâmpinarea tuturor celor care vor să aleagă noi lecturi de vacanță cu Raftul premiilor școlare, dedicat tuturor copiilor și tinerilor: și celor care citesc pe nerăsuflate fiecare nou volum, dar și celor care mai au ceva drum de străbătut până să se împrietenească la cataramă cu lectura.
Iar profesorilor care doresc liste extensive pentru grupuri de tineri cititori, le recomandăm să-i contacteze pe colegii noștri la adresa de e-mail b2b@carturesti.net.
Și nu uitați, lectura este noua aventură a verii!
Gala Premiilor Observator cultural, ediţia a XV-a, va avea loc pe 25 noiembrie, premiile fiind acordate fie online, fie în întîlnire directă cu nominalizaţii, laureaţii şi cititorii, la Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Premiile Observator Lyceum şi Observator Universitas au dat nastere, în ultimii ani, unui public tot mai tînăr, care a descoperit că există lumi literare fascinante dincolo de programa de literatură română pentru liceu,există scriitori români în viaţă, care scriu pentru publicul de azi, despre tematici care ne privesc și ne implică pe fiecare dintre noi.
Multe dintre volumele nominalizate şi/sau premiate de Observator cultural au fost, ulterior, traduse şi premiate şi în afara graniţelor, mulţi dintre scriitorii comentaţi în paginile revistei fiind invitaţi la festivaluri şi târguri de carte naţionale şi internaţionale.
Sâmbătă, pe 31 august, are loc pe scena Ateneului Român din București deschiderea Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, cu o premieră mondială: Simfonia nr. 1 a coreeanului Shin Kim, „Consolations”, lucrare câștigătoare a Secțiunii Compoziție a Concursului Enescu 2022! În aceeași seară, alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijoarei bulgare Delyana Lazarova, Maria Marica (vioară), Benjamin Kruithof (violoncel) și Alexandra Segal (pian) – câștigători ai CIGE 2022 – interpretează Triplul Concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu.
Luna septembrie continuă cu semifinale și finale la Secțiunile Compoziție, Pian, Vioară și Violoncel, dar și cu o serie de concerte și recitaluri de marcă, urmând ca, până pe 27 septembrie, Concursul să-și afle noii laureați. Pentru detalii despre programul Concursului Internațional George Enescu în București și în țară, dar și pentru bilete, vă invităm aici.
Între timp și până la următorul concert, vă invităm să răsfoiți selecția noastră de interpreți și muzici, cărți și extravaganțe dedicate Concursului Internațional George Enescu. Audiție plăcută!
Între 14 iunie și 14 iulie Germania va găzdui cea de a șaptesprezecea ediție a Campionatului European de Fotbal, locul unde 24 de echipe naționale se vor confrunta pentru titlul de campioană. Printre acestea se află și România, prezentă după o pauză de 8 ani. Indiferent de rezultatele echipei naționale suntem siguri că mulți dintre voi veți urmări cu interes competiția, până în momentul marii finale. Pentru aceia dintre voi pasionați de fotbal, dar nu numai, am pregătit o selecție de titluri în limba română și în limbi străine cu poveștile echipelor și fotbaliștilor voștri preferați. #euro2024
„Sigur că cititorul avizat îi cunoaște pe autorii basarabeni stabiliți în România – de la Vasile Ernu, Mihail Vakulovski & Diana Iepure, Liliana Corobca, Mitoș Micleușanu, sau pe unii de peste hotare – Tatiana Țîbuleac, care a produs un fenomen în rândurile cititorilor, până la cei care încă locuiesc în R. Moldova, dar publică cu precădere în România: Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Alexandru Vakulovski, Maria Pilchin și mulți alții stabiliți pe ambele maluri ale Prutului.
Există însă, o recunoaștem, scriitori, afirmați deja de la sfârșitul secolului trecut sau abia debutați, publicați în special la editurile din R. Moldova, care, chiar și când ajung pe rafturile librăriilor din România, nu sunt observați suficient. Scriitori care, știu cu siguranță, că sunt cunoscuți de scriitorii din România, dar care au ajuns greu (sau deloc!) la cititor. Ba mai mult, s-a mai întâmplat ca prin programe proprii și bine gândite de promovare să străbată (cu succes) pe piața din România cărți care nu reprezintă procesul literar autentic de peste Prut. Iată de unde necesitatea unui raft, care nu se vrea desprins de literatura română (cum malițios s-ar putea interpreta), ci, dimpotrivă, să își (re)găsească locul exact în mijlocul ei ”, Moni Stănilă. Este vorba despre cărți scrise de Nicolae Esinencu, Vlad Grecu, Nicolae Popa, Igor Guzun, Augustina Visan, Claudia Partole, Ionela Hadârcă, Artiom Oleacu, Vitalie Colț sau Vitalie Vovc.
Între 26 iulie - 11 august, sportivi din toată lumea intră în cursa pentru obținerea celei mai mari recunoașteri din sport: medalia de aur la Jocurile Olimpice. La această ediție, România sărbătorește centenarul prezențelor oficiale la Jocurile Olimpice, prima prezență a delegației române având loc tot la Paris, în 1924.
Pentru a ne conecta mai bine la acest eveniment major, am pregătit împreună cu Andreea Giuclea o selecție de recomandări de lectură despre sporturile olimpice, biografii și jurnale ce prezintă viața celor mai buni sportivi contemporani.
Andreea Giuclea e reporter sportiv, iar vara aceasta participă pentru prima oară la Jocurile Olimpice. A scris timp de 10 ani pentru DoR: despre cum a ajuns Simona Halep numărul 1 mondial, despre puterea de-a reveni după accidentări a Cristinei Neagu, despre granița dintre performanță și abuz în gimnastica românească și despre ascensiunea lui David Popovici. A publicat o carte despre sportivi care nu renunță, Neînvinșii, și e autoarea newsletterului Povești din Sport, despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim.
Anul acesta, titlurile din cea de-a treia selecție a Prix Goncourt* vor fi anunțate de la București, chiar de către membrii Academiei Goncourt: marți, 22 octombrie, începând cu ora 12.30, într-o conferință internațională de presă care va avea loc la Muzeului Național al Literaturii Române.
Pe data de 1 octombrie, au fost anunțate cele 8 titluri din semifinală, iar în cadrul conferinței de presă de la București din data de 22 octombrie vor fi făcute publice în premieră numele celor patru cărți care intră în finală. Pe data de 4 noiembrie, la Paris, va fi anunțat numele câștigătorului din acest an: în jurul orei 13.00, la celebrul restaurant Drouant, locul unde are loc neîntrerupt această ceremonie începând din anul 1914.
Evenimentul reprezintă un act inedit în derularea etapelor de jurizare ale prestigiosului premiu din Hexagon, motiv pentru care, îl vom puncta și noi cu un Raft tematic dedicat, pe carturești.ro și în librăriile Cărturești Verona și Cărturești Carusel.
*Premiul Goncourt este considerat un reper în lumea publishingului internațional, una dintre distincțiile literare care au puterea de a schimba viața unei cărți.
Creat prin voința lui Edmond de Goncourt în 1892, pentru autorii de limba franceză, premiul este acordat anual de Académie Goncourt / Academia Goncourt, formată din zece membri. Primul Premiu Goncourt a fost acordat pe data de 21 decembrie 1903.
Valoarea premiului este de doar 10 euro, însă garantează celebritatea și vânzări masive pentru romanul ales. Cei mai mulți câștigători preferă să își înrămeze cecul decât să îl încaseze.
Între câștigătorii anteriori se numără Marcel Proust, André Malraux, Elsa Triolet, Simone de Beauvoir și Marguerite Duras.
Festivalul SoNoRo și Cărturești te invită să explorezi legătura dintre muzică și literatură, în ediția intitulată EX LIBRIS, care are loc la București și Cluj, între 1 și 17 noiembrie.
Câte ceva despre tema aleasă pentru actuala ediție SoNoRo: ex-librisul a apărut în ultimul sfert al secolului al XV-lea, fiind inspirat de practicile medievale de a include portrete sau alte simboluri care indicau proprietatea pe cărțile de rugăciuni. Un ex-libris are rolul de a rămâne în memoria umanității, de a transcende timpul odată ce proprietarul său părăsește această lume și cărțile îi supraviețuiesc. Ex-librisurile au fost mici opere de artă care conțineau scuturi heraldice, portrete, simboluri, devize sau citate, profesia proprietarului și chiar teme erotice. Acestui mic însemn i-au fost dedicate cluburi și societăți; a avut o funcție artistică, dar și socială, documentând evenimente care au marcat istoria omenirii.
Citește de pe raftul Cărturești câteva dintre marile cărți ale literaturii universale – muzele ediției EX LIBRIS a Festivalului SoNoRo – și audiază lucrări ale compozitorilor selectați în programul artistic al festivalului!
Iar pentru programul Festivalului și bilete la concertele din București și Cluj, te invităm aici: https://eventbook.ro/festival/sonoro.
Știi că cititul a redevenit cool atunci când îl vezi în trending pe TikTok, când fiecare carte devine un challenge între pasionați, când un club de lectură se transformă într-o experiență globală distractivă. Noi avem tot ce trebuie și suntem pregătiți să vă antrenăm pentru duetele de pe platformă: începând de la titlurile în vogă, până la voia bună și recomandările care te pot ajuta să devii the next best BookToker.
Dacă ești pregătit să accepți provocarea, consultă selecția pe care am pregătit-o, citește și dă-ne un tag pe TikTok să știm cum a fost cartea! #BookTok #ForTheLoveOfBooks
Căutarea frumuseții, a adevărului și a sensului în viață pornește nu de puține ori din holul unui muzeu. Inspirați de cea de-a unsprezecea ediție Art Safari, care are loc între 10 februarie și 14 mai la Palatul Dacia-România aflat în Centrul Vechi al Bucureștiului, am deschis propria galerie virtuală, care adună albume de artă, o selecție de titluri de ficțiune inspirate de povești din lumea artei, monografii ale artiștilor români și străini, cărți care popularizează arta în rândurile micilor cititori, dar și diverse accesorii de făcut cadou celor pasionați de artă. Intrați și explorați Colecția Cărturești pentru Art Safari!
Și dacă pașii vă poartă prin centrul vechi al capitalei, faceți o vizită pavilioanelor Art Safari găzduite de Palatul Dacia-România și nu uitați să exit through the gift shop, pentru că, de îndată ce se va deschide expoziția, vă așteptăm și la fața locului cu un shop al muzeului, deschis de joi până duminică între 12:00 și 21:00 (joi și duminică), respectiv 12:00 și 24:30 (vineri și sâmbătă).
Ediția cu numărul 9 a Z9Festival – festivalul care aduce în România poeți tineri din cel puțin 9 țări – are loc în septembrie, cea de-a noua lună din an. Coincidență sau nu, ediția de anul acesta se anunță a fi și cea mai spectaculoasă dintre cele de până acum.
Publicul este așteptat la Sibiu, între 12 și 14 septembrie, la sediul Facultății de Litere și Arte de pe strada Banatului, nr. 12, unde vor avea loc lecturi de poezie, expoziții, dezbateri și performance-uri.
Din 2022, în cadrul Z9Festival sunt acordate și Premiile Z9Debut și Z9Poezie, oferite în urma jurizării volumelor de poezie apărute în anul precedent, scrise de autoare și autori născuți după anul 1980. Juriul premiilor este format din peste 30 de poete și poeți care au participat la edițiile anterioare Z9Festival, iar ceremonia de acordare a acestora va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, după terminarea lecturilor. La fel ca la precedentele două ediții, premiul Z9Poezie este susținut financiar de Cărturești.
Raftul Z9Festival 2024 adună pe carturesti.ro titluri de luat acasă ale invitaților. În plus, poți merge la „vânătoare de stickere” prin librăriile din țară, pentru că o nouă serie de stickere colorate te așteaptă în librăria din orașul tău.
Salutăm Timișoara și ne bucurăm alături de locuitorii ei de statutul de Capitală Europeană a Culturii pe care îl deține în acest an. Vă invităm să luați parte la sărbătoare printr-o selecție tematică de artă, arhitectură, muzică și literatură, care să ne aducă un pic din spiritul timișorean din acest an și zicem noi, dintotdeauna.
Fie că aștepți cu nerăbdare noua ediție a Zest Podcast sau că abia acum afli despre el, delectează-te cu cele mai recente episoade. Zest apare miercurea, odată la două săptămâni. Îl poți asculta în app-ul preferat, de plăcere, dar și dacă vrei să-ți faci poftă de scris și citit. Invitații - scriitori, jurnaliști sau traducători cunoscuți - împărtășesc din experiența lor și te ajută să depășești frica de foaia albă.
Celebrăm parteneriatul cu Zest Podcast prin crearea unui raft ales, pe carturesti.ro, unde ascultătorii pot beneficia de -20% folosind codul ASCULTZEST pentru a cumpăra titluri din selecția atent creată. Spor la citit și, de ce nu, la scris!
De ascultat:
Despre războaie am vrea să vorbim numai la timpul trecut, dar ele fac parte din prezent, în mai multe zone de pe glob, iar cel mai recent, din nou, în Orient. Conflictul armat dintre Israel și Hamas are loc chiar în aceste clipe. Vă punem la dispoziție o selecție de titluri care au încercat de-a lungul vremii să ne prezinte de la fața locului sau din imaginația celor care și-au propus-o, povești dintr-un univers care trebuie redescoperit, fie și doar pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim.
Sănătatea fiecăruia dintre noi e un concept mai complicat decât cartea sau emisiunea unui guru extrem de verde și extrem de fericit. Pentru că sănătatea noastră e un diamant cu multe fațete: trupul, sufletul și mintea, prinse într-un dans cu mii de interacțiuni pe secundă. Cărțile din acest raft vorbesc și povestesc despre acest diamant căruia îi spunem, generic, sănătatea noastră. Am citit fiecare dintre aceste cărți și vă asigur, cu încântare, că nu veți găsi în ele rețete. Rețetele sunt bune doar în bucătărie. În sănătate, ceea ce este bun este curiozitatea, știința de a citi corect date, discernământul de a face diferența între vraci și medici. Și, poate cel mai important, setea de cunoaștere. Vlad Mixich
Vă invităm să parcurgeți cu mintea deschisă și dornici de aventură intelectuală recomandările lui Vlad Mixich în materie de cărți despre minte, suflet și corp, dar mai ales despre dorința noastră de a ști întotdeauna mai multe și de a umple spațiul invizibil dintre ele.
Vlad Mixich este specialist în politici de sănătate, medic și publicist. În prezent, lucrează în echipa de suport tehnic a Băncii Europene de Investiții într-unul din cele mai mari proiecte de infrastructură sanitară din România. A lucrat în opt țări de pe trei continente și este expert independent numit de Parlamentul European în consiliul de administrație al Agenției Europene pentru Sănătate în Muncă.
În perioada 22-25 februarie, la sediul Goethe-Institut București din Calea Dorobanți 32, iubitorii de literatură vor avea ocazia de a se întâlni cu nume importante ale lumii literare internaționale contemporane. Bucureștiul va fi gazda Festivalului internațional de literatură de la Odesa, un eveniment literar de tradiție inițiat în 2015 care, din cauza războiului, în ultimii doi ani a devenit un proiect itinerant: în 2023 s-a desfășurat în Georgia, la Batumi, iar anul acesta are loc în capitala României.
Scriitorii ucraineni Iia Kiva, Yuri Vînnîciuk și Vasîl Mahno, Philip Sands din Marea Britanie, Olivier Guez din Franța, Daniel Kehlmann și Norman Ohler din Germania, Karl-Markus Gauss din Austria, Ariane von Graffenried și Jonas Lüscher din Elveția și Ilaria Gaspari din Italia vor putea fi urmăriți de iubitorii de literatură în lecturi publice și dezbateri. Lor li se alătură nume importante ale literaturii române, precum Nora Iuga, Dan Sociu, Nichita Danilov sau Radu Vancu.
Programul, de consultat online aici, reunește 19 evenimente care vor avea loc atât în prezența fizică a scriitorilor, cât și prin participarea lor online. Printre subiectele abordate în cadrul ediției din acest an se numără viitorul Europei, libertatea scriitorului, a scrisului și puterea cuvintelor de a lupta împotriva barbariei, relațiile literare dintre țările din regiunea Mării Negre.
Andy Szekely – antreprenor, autor, trainer, lifestyle entrepreneur și family business coach
Andy Szekely inovează de 24 de ani în piața de training și coaching din România ca antreprenor, autor și speaker. Speaker în 12 țări, pe 3 continente, a ținut prezentări și sesiuni de training în 7 țări europene, China, SUA și Canada și a avut oportunitatea de a vorbi pe aceeași scenă cu speakeri de talie internațională (John Maxwell, Robin Sharma, Martin Lindstrom, Dr. Oz.)
Andy este formatorul a peste 40 de speakeri români care astăzi sunt prezenți pe scenele țării și/sau dezvoltă afaceri de training și coaching (Paul Ardeleanu, Raluca Mohanu, Ovidiu Oltean, Adrian Erimescu etc.).
Creatorul programului ASIC, mastermind dedicat exclusiv antreprenorilor: conceptul ASIC este o combinație unică de coaching, context de creștere și conținut original. Cu o rată de 85% de reînscriere, programul ASIC continuă din anul 2010 sa aducă valoare și să schimbe mindset-uri, fiind mediul ideal de dezvoltare pentru antreprenori de success.
Cunoscut și ca business coach pentru antreprenori, Andy Szekely a oferit de-a lungul carierei și continuă să ofere suport prin servicii de executive coaching și mentoring liderilor de top din organizațiile autohtone.
Andy Szekely a construit patru branduri naționale în educație:
Andy este autorul cu cele mai multe cărți și produse multimedia pe teme de dezvoltare personală și profesională publicate în România (25 cărți și peste 250 de ore de material audio-video).
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași este un proiect aflat la a XII-a ediție ce va reuni la Iași, în perioada 23-27 octombrie 2024, profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali – cu toţii vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu, pe de alta. Programul FILIT poate fi consultat aici.
Pe carturesti.ro și în anumite librării te așteaptăm să afli care sunt invitații actualei edițiii, pe care-i regăsești în Raftul dedicat Festivalului.
Astra Film Festival propune între 20 și 27 octombrie o călătorie pe undele filmului documentar în jurul pământului.
Festivalul, aflat la a 31-a ediție, vine cu filme care deschid numeroase și surprinzătoare perspective asupra lumii și condiției umane, proiecții al căror program poate fi accesat aici.
Noi știm foarte bine că fără traducători, librăriile ar fi mult mai triste și mai goale, iar cititorii și ei mai săraci. Așa a luat naștere „Raftul traducătorului”, un proiect dedicat celor care vorbesc pe limba noastră multe limbi necunoscute. Pentru că e o muncă ascunsă, migăloasă și grea, vă propunem să îi descoperim și să ne bucurăm de traducerile lor.
Colecţia de filme va aduce minunea Star Wars direct în sufrageria ta, unde poţi viziona toate momentele preferate şi cărţile care te introduc într-o lume fascinantă cu eroi autentici. Avem şi accesorii distractive sau jocuri de oferit cadou prietenilor pasionaţi de Star Wars.
Orice alegere vei face, Forţa Să Fie Cu Tine!
Literatura LGBTQI+ prezintă trăiri șterse din istorie, ascunse de societate, marginalizate și ignorate. Ea reprezintă, prin simpla existență, rezistență.
Cunoaștem o istorie care se întinde din Stonewall, New York, până la Hijra în India sau Muxe în Mexic. Lumea văzută prin lupa marginalității este o lume care recuperează un trecut fragmentat, iar noi, generația prezentă, suntem cleiul care completează mozaicul propriei istorii.
Identitățile noastre sunt o sumă de dorințe de apropiere, un bagaj cultural comun și un limbaj literar, verbal și non-verbal construit întocmai pentru a ne identifica unii pe alții. Literatura are puterea de a transcende diferențele dintre noi, de a crea un dicționar comun de referințe și emoții între persoane cu moșteniri culturale, sociale și de clasă diverse.
Dăruiește iubire cu o carte LGBTQI!
#PRIDE2023
Nu știi ce vrei, până nu primești ceva de la Cărturești! Dacă ajungi în situația dificilă de a găsi cel mai bun cadou posibil, intră pe carturesti.ro, locul în care ne-am propus să facem cât mai simplu drumul până la cele mai inedite și surprinzător de potrivite cadouri. Pentru împătimiţii de ciocolată, am pregătit delicii de la Răzvan Idicel, Le Comptoir de Mathilde sau Les Chocolats de Pauline. Vinurile sunt întotdeauna o propunere gourmet, fie ele din crame româneşti sau internaționale. Răsfoiește apoi selecțiile noastre de accesorii haioase, numai bune pentru a începe sau a avansa într-o mare varietate de hobby-uri. Iar pentru birouri zâmbitoare, poți fii sigur că găsești la Cărturești obiecte de papetărie atent alese. Nu lipsesc nici propunerile tradiționale, realizate cu multă dăruire și măiestrie.
Adresați-ne o comandă la b2b@carturesti.net, sau contactati-ne la numărul: 0732.003.042