În România, de la doar 1500 de titluri de doctor în științe acordate timp de aproape o sută de ani (1900–1990), s-a ajuns la 67000 de titluri în nici treizeci de ani (1990–2017).
Cele mai multe, peste 30000, în ultimii șase ani.
Se plagiază peste tot în lume. Dar frauda intelectuală în lanț s-a inventat în România în „anii tranziției“. În Academii create ad-hoc, pulsează, într-un ritm greu de urmărit, falsul intelec¬tual, în care doctori plagiatori devin peste noapte profesori coordonatori de doctorate plagiate. Ies pe bandă rulantă, cu zecile de mii. Dintre acești infractori protejați se aleg în România prim-miniștri, miniștri, generali, comisari, procurori, oameni politici, primari, profesori universitari etc. „Elita țării“. Acest spectacol neverosimil ne macină fundamentele nației.
Există lucruri pe lume cu care nu se poate glumi. Cu granițele unei țări, de pildă. Iese război. Nici cu granițele spiritului nu se poate glumi. Pentru că atunci se amestecă prostia cu inteligența, cinstea cu hoția, meritul cu potlogăria. Ajungem sã fim conduși de șmecheri, de hoți și de impostori. Exact asta ni s-a întâmplat. Abolind granițele intelectuale, ne-am pomenit invadați și ocupați din interior de pegra societății noastre.
„Cartea Emiliei Șercan este o bijuterie a jurnalismului de investigație. Dar și o poveste care se citește cu înfrigurare: povestea unei abjecții în formă continuată.“ (GABRIEL LIICEANU)