Această inscripție reliefată pe frontonul templului lui Apolo din Delfi a devenit principiul fundamental al filosofiei lui Socrate. Remarcăm de altfel că majoritatea religiilor și învățăturilor antice ne îndeamnă către aceeași cunoaștere fundamentală. „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” s-a transformat într-o maximă și un îndemn de urmat pentru majoritatea oamenilor, fiecare urmându-și propria cale.
Ce înseamnă să ne cunoaștem? Ce suntem noi în realitate și ce este de (re)cunoscut referitor la ființa noastră? Care este numitorul comun al tuturor acțiunilor noastre? Care este aspirația lăuntrică a fiecăruia dintre noi, pentru ce facem tot ce facem și care este natura adevăratei fericiri?
Toată căutarea noastră se rezumă la un lucru foarte simplu: găsirea propriei identități. Poate fi adevărata noastră identitate o stare, o manifestare sau o experiență? Toate acestea sunt trecătoare, astfel că dacă am fi fost una din ele, am fi dispărut odată cu ea. Nimic din ceea ce este supus schimbării, nimic din ceea ce apare și dispare nu poate constitui esența noastră. Ceea ce suntem în realitate este permanent aici, percepând schimbările, aparițiile și disparițiile experiențelor și a obiectelor din ele.