Când ești timid, sunt multe lucruri pe care nu îndrăznești să le spui sau să le faci. Și asta se întâmplă în fiecare zi.
Unii copii sunt veseli, jucăuși și îndrăzneți acasă, dar foarte tăcuți la școală. Parcă ar fi doi copii diferiți: unul timid, care nu scoate un cuvânt la școală toată ziua, și altul plin de însuflețire, care-și înveselește familia cu fel de fel de povești în fiecare seară.
Când ești timid, nu te apropii ușor de ceilalți și nu participi la jocurile în care e nevoie de îndrăzneală ca să te integrezi și să te impui. Din această cauză, pierzi multe ocazii de a fi fericit.
Catherine Dolto (Franţa) este medic şi scriitoare specializată în cărţi pe teme de psihologie infantilă. Este fiica celebrei pediatre Françoise Dolto şi continuatoarea de drept a operei acesteia. „Am fost desemnată de mama, în ultimele sale zile de viaţă, să-i duc mai departe cercetările, deşi nici una dintre noi nu se gândise înainte că va trebui să se ocupe cineva de asta. Totuşi, atunci când a fost vorba de a lua o hotărâre urgentă în această privinţă, n-a găsit pe nimeni altcineva care să fie mai aproape de munca ei ori care să-i cunoască opera mai bine decât mine.”