Bogdan Alexandru-Stănescu | Anul 2022 pe piața de traduceri din domeniul beletristicii – Partea I

Avertisment: Dat fiind că m-am lovit încă de la începutul carierei de propria ambivalență (ca să nu-i spun schizofrenie) editor/cronicar, am evitat pe cât posibil ca în cadrul rubricii mele de carte străină să scriu despre apariții din colecția pe care o coordonam. În cazul de față, al unei retrospective, însă, simt că ar fi forțat și excesiv să elimin din recolta de traduceri de anul trecut colecția Anansi, drept care apelez la înțelegerea și încrederea cititorilor că nu voi vorbi despre titluri care să n-o merite.
În plus, am ales să nu vorbesc aici despre reeditări, chiar dacă e vorba despre traduceri noi ale unor volume apărute mai demult.

Pentru început, trebuie spus că a fost un an excelent pentru traduceri, domeniu în care piața noastră de carte se dovedește mereu competitivă și la zi. Dar chiar și în zone mai puțin comerciale, anul 2022 a excelat, mai ales datorită unor „îndrăzneli” mai puțin tipice pentru scena editorială mioritică.

Aș începe, așadar, cu poezia, iar aici regina aparițiilor de anul trecut este volumul bilingv Pier Paolo Pasolini (însoțit de unul, la fel de important, de eseuri ale marelui scriitor și regizor), publicat de Editura Tracus Arte sub coordonarea profesoarei Smaranda Bratu Elian și a Danei Barangea (care au realizat și traducerile). Pentru generația 2000, poezia lui Pasolini a fost un teritoriu fertil de inspirație, asta în ciuda lipsei unor traduceri consistente din operă. Ni l-am tradus singuri sau, mai curând, l-am aproximat și l-am bănuit. Așadar, toată invidia pentru un tânăr poet care începe acum să-l descopere și să-l citească cum trebuie. Dat fiind că poezia lui PPP nu poate fi despărțită de gândirea lui, volumul de eseistică Scrieri despre literatură și artă (coordonatoare, aceeași neobosită Smaranda Bratu Elian, traduceri de Corina Anton, Corina-Gabriela Bădeliță, Oana Boșca-Mălin, Smaranda Bratu Elian, Miruna Bulumete, Aurora Firța-Marin, Anamaria Gebăilă, Cristina Gogianu) poate fi, dincolo de valoarea lui intrinsecă, un instrument ideal pentru înțelegerea poemelor.

Tot la capitolul recuperări sau „poezie pe care am fi vrut s-o fi citit mai demult, dar nu s-a putut”, trebuie marcată apariția antologiei de Poeme posibile, de José Saramago, de la editura Polirom, care reunește cele trei volume de poezie publicate de scriitorul portughez, volume pe care el le considera „un fel de prolog al romanelor viitoare”, dar și cea a integralei poetice César Vallejo, A murit eternitatea mea, în traducerea poetului Dinu Flămând. Și uite că cele trei mari evenimente editoriale poetice (traduceri) ale anului 2022 în România sunt legate de trei scriitori de stânga, toți trei apostați.

Aș adăuga acestor trei antologii de autor una colectivă, apărută la Casa de Editură Max Blecher, Salutare, barbarilor!, antologie de poezie germană, de la Elke Erb la Yevgeniy Breyger, în traducerea Manuelei Klenke.
Este vorba despre poezie germană contemporană, prima asemenea încercare de a o aduce în atenția publicului nostru după cele două antologii similare din anii 90 și 2000 (îngrijite de Grete Tartler, respectiv Eugen Gomringer și Matei Albastru). Tot la Max Blecher au apărut o foarte interesantă antologie de autor, Nadejda Radulova – Femeia din casa de la colț (traducere de Lora Nenkovska și Claudiu Komartin). Nadejda Radulova este una dintre cele mai importante poete din Bulgaria, iar selecția de față demonstrează acest lucru cu asupra de măsură.

Cam acesta ar fi zborul pe deasupra poeziei în traducere din România. Precum se vede, puține evenimente, dar reale și serioase. Trecem acum la ficțiune și eseu, unde îmi vine mult mai ușor să abordez problema ”pe echipe”. Așadar:

Editura Polirom

Pentru Biblioteca Polirom, anul 2022 a început în forță, cu una dintre revelațiile literaturii de limbă spaniolă, Karina Sainz Borgo și al ei La Caracas va fi mereu noapte (traducere de Alina Cantacuzino), roman al dezintegrării unei țări, văzute prin ochii unui personaj feminin puternic. Roman al anarhiei, personale și colective, La Caracas… a impus un nume nou pe scena literaturilor de limbă spaniolă.

Tot în BP, în prima parte a anului a apărut un al doilea roman în traducere al scriitoarei japoneze Yoko Tawada, Memoriile ursului polar (traducere de Monica Tamaș), în care viața ursului Knut din grădina zoologică de la Berlin constituie pretextul unor povești ce îmbină realismul cu fantasticul, cu suprarealismul și absurdul. Înstrăinare la greu, pe modelul tolstoianului Holstomer.

Din aproximativ aceeași zonă vine și romanul 69 al lui Ryu Murakami (Murakami cel bun, cum îi spun gurile rele/bune, traducere de Ionela Prodan): este un roman autobiografic, de maturizare, în care protagonistul încearcă să deschidă ochii în lume pe fundalul unei Japonii invadate de spiritul hippie. Multă cultură populară, la vie est ailleurs etc. Dar foarte bun, un Murakami de zile mari.  

Tot o călătorie în timp și un roman de maturizare propune și noul Jonathan Coe, Domnul Wilder și cu mine (care deja nu mai e „noul”, traducere de Radu Paraschivescu): protagonista romanului ajunge, din greșeală, să lucreze pentru legendarul regizor Billy Wilder, a cărui stea se pare că a cam apus, ceea ce nu-l face mai puțin interesant ca personaj-rampă, pretext pentru a aluneca într-o stranie poveste de familie și în debaralele întunecoase ale Hollywood-ului. Puterea și gloria, fără religie. 

Dinspre Palestina, pardon, Londra, vine unul dintre cele mai interesante debuturi de limbă engleză din ultimii ani. Isabella Hammad, zisă și Bella Hammad, cu al său Parizianul (traducere de Sânziana Dragoș) propune o saga ce traversează istoria Palestinei de la apusul Imperiului Otoman și până spre începutul celui de-al Doilea Război Mondial, istorie trăită de un personaj fabulos, inspirat de străbunicul autoarei. Cine vrea roman realist, old fashioned, îl va citi pe acesta cu delicii. Cine dorește însă complicații filosofice și meditații pe seama lumii contemporane, o va avea întotdeauna pe Siri Hustvedt, care în Lumea în flăcări pune în scenă o ipoteză deloc neverosimilă: după ani de chinuri pe scena artistică new-yorkeză, în care a fost neglijată de critică și galerii, Harriet Burden (wink) angajează trei tineri artiști (de sex masculin) să-și aproprieze lucrările ei, pentru a demasca misoginismul establishment-ului artistic. Bineînțeles, succesul nu întârzie. Deznodământul însă, deși de bănuit, nu e unul fericit.

Despre John Williams s-a spus că, deși a  scris numai patru romane, a reușit să dea cel mai tare roman universitar (Stoner), cel mai bun roman istoric (Augustus) și cel mai puternic western din literatura americană contemporană.
Butcher’s Crossing (traducere de Ariadna Ponta) este acel western: Will Andrews, mânat de modelul emersonian, pleacă în America profundă să se contopească cu natura. Numai că nu natură găsește, ci cruzime, crime, o istorie mai sângeroasă decât bănuia și, în fine, o maturizare care presupune lepădarea idealurilor.

Pentru cine mai poate Bukowski (nu mă număr printre ei, dar știu că sunt mulți), Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit (traducere de Cristian Neagoe) reunește însemnările intime ale scriitorului septuagenar, în care abordează, cu franchețe și farmec toate subiectele posibile, de la mâțe la alcool.

Tot în BP apare un nou roman semnat de Gianfranco Calligarich, un F. Scott Fitzgerald roman redescoperit, Abisuri personale (traducere de Cerasela Barbone), în care atmosfera Romei estivale din Ultima vară în oraș învăluie o poveste tristă de iubire dintre un industriaș și o moștenitoare în anii ’60 ai secolului trecut.

Și nu poate fi decât normală trecerea la următorul volum, ce reunește corespondența dintre F. Scott Fitzgerald și Zelda, de la începuturile romantice ale idilei lor și până la moartea lui, poveste celebră și privită cu multe prejudecăți pe care cartea asta, Dragă Scott, scumpă Zelda (traducere de Radu Pavel Gheo) le va risipi cu siguranță. 

Polirom publică cel de-al patrulea roman al lui Sjon, de data aceasta o incursiune în mijlocul unei grupări neonaziste islandeze, o cercetare romanescă asupra banalității răului și a eternei reîntoarceri a acestuia (deși s-ar putea vorbi aici mai curând despre continuitate, nu despre o dispariție). Păr auriu ca porumbul, ochi cenușii (traducere de Ovio Olaru) spune povestea unui tânăr islandez care-și petrece adolescența sub semnul svasticii și spulberă mitul inocenței insulare islandeze.

Elif Shafak revine cu un roman bulversant, 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie (traducere de Ada Tanasă), în care scriitoarea turcă explorează viața unei prostituate, revăzută de aceasta în perioada de timp dintre stopul cardiac și moartea cerebrală. Este vorba despre celebra viață ce ți se derulează prin fața ochilor înaintea morții, iar aici aceste 10 minute și ceva sunt de ajuns pentru a umple un roman de 400 de pagini. Asta înseamnă să fii scriitor în lumea noastră stranie.

Din seria recuperărilor, BP revine cu un roman semnat de legendarul Thomas Pynchon, Viciu ascuns (traducere de Dan Croitoru): e aproape imposibil să rezumi un roman de Pynchon, de aceea o să mă mulțumesc să spun că e o nebunie în care se amestecă romanul noir, romanul politic și contracultura hippie din anii ’60. Totul văzut prin ochii deloc creditabili ai unui detectiv particular care nu e niciodată treaz. As in sober…

Și în fine, deși nu în ultimul rând, seriei Philip Roth i se adaugă un excelent volum de memorii dedicate morții tatălui, un jurnal de doliu și de dragoste filială cum foarte puțini prozatori au scris vreodată. Patrimoniu. O poveste adevărată (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu) reușește să adauge unui fabulos personaj real dublul său scriptural, Herman Roth, care se adaugă fără dubii galeriei marilor personaje din literatura lui Philip Roth.

Editura Humanitas

La Humanitas Fiction, seriei de autor Mario Vargas Llosa i s-a adăugat un nou titlu, Două singurătăți. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Garcia Marquez (traducere de Tudora Șandru Mehedinți). Este vorba despre o conversație purtată de cei doi titani ai literaturilor sud-americane în 1967, când erau deja celebri, dar nu fuseseră încă urcați în Olimpul Nobelului. Marquez publicase Un veac de singurătate, iar Llosa genialele Orașul și câinii și Casa verde. Realismul magic nu era încă o sintagmă goală, de fapt nici nu exista, iar cei doi erau încă prieteni (deci nu avusese loc episodul pumnului). Pentru mine, o carte de neocolit.

Anul trecut a fost marcat de intrarea pe scena literară a unuia dintre cei mai prizați regizori în zona intelo. Quentin Tarantino vine cu un roman care aduce la lumină partea subacvatică a aisbergului cinematografic A fost odată la Hollywood.
Romanul cu același titlu (traducere de Iulia Gorzo) pune carne pe personaje mai puțin dezvoltate în film, adăugând însă materie biografică și celor documentate istoric, precum Charles Manson. Este, ca și la Pynchon-ul de mai sus, o enormă arhivă a contraculturii anilor ’60, dar și un roman care poate fi citit cu delicii indiferent dacă ai văzut sau nu filmul. 

Tot din categoria greilor face parte și cel mai recent roman al lui Michel Houellebecq, Anihilare (traducere de Daniel Nicolescu), pe care mulți cititori l-au văzut ca pe o întoarcere la forma marilor lui romane. Protagonistul său, Paul Raison (ei bine, da), funcționar în Ministerul de Finanțe, posesor una bucată viață goală, lipsită de sens (tipic Houellebecq) se află în căutarea unor firave rădăcini emoționale din propriul trecut, în încercarea de a salva un viitor improbabil.  

Fascinant este romanul scriitorului israelian Eshkol Nevo, Ultimul interviu (traducere de Marlena Braester) în care, sub aparența unui banal interviu pentru un site literar, un scriitor aflat pe culmea succesului își deconstruiește imaginea, ajungând la concluzia (dacă este o concluzie) că pendularea incertă dintre literatură și viață a fost mereu distructivă pentru cea din urmă, în cazul lui.

Unul dintre cele două romane cu care Romain Gary a câștigat premiul Goncourt, Rădăcinile cerului (traducere de Daniel Nicolescu) aduce în scenă un personaj inubliabil, Morel, erou al rezistenței, prizonier într-un lagăr german, acum figură legendară pe scena unui continent african aflat în pragul dispariției imperiilor coloniale. Un fel de În inima întunericului, dar cu un Kurtz oarecum sănătos la cap.

Geniala Nicole Krauss publică primul ei volum de povestiri, Să fii bărbat (traducere de Mihaela Dumitrescu), care reunește zece incursiuni stranii în lumea familiei, a sexului, a relațiilor dintre generații, dar și a clivajului America-Israel, o temă mai veche de-ale prozatoarei. 

Cunoscutul scriitor italian Andrea Bajani revine cu un roman al interiorului: Cartea caselor (traducere de Mihai Banciu). Interiorul acesta este pe de o parte unul al betonului, cărămizii și fierului, al cadrului care se schimbă de-a lungul vieții personajului Io, dar și al ființei aflate în continuă schimbare sau într-o negociere intimă cu propriile emoții.

Anthony Doerr, Cetatea cucului din nori (traducere de Iulia Gorzo) este, probabil, titlul care a stârnit cea mai mare vâlvă în ultimele luni dintre titlurile publicate la Humanitas Fiction. Un roman ultra-inventiv, care leagă trei epoci diferite, pe axa trecut-prezent-viitor, cu țesătura firavă, dar indestructibilă, a unui manuscris.

Un adevărat eveniment editorial îl constituie și apariția celui de-al doilea volum din integrala prozei scurte a scriitoarei braziliene Clarise Lispector (traducere de Ana Milu-Vaidesegan). Fericire clandestină vine să întregească ediția inaugurată în 2021 și să completeze unul dintre cele mai stranii universuri literare ale secolului XX.

În fine, romanul meu preferat din întreaga producție Humanitas Fiction de anul trecut, și anume Magicianul lui Colm Toibin (traducere de Mihnea Gafița). Roman biografic, făcut ca la carte, lent ca un roman de secol XIX și rezultatul unei documentări care a durat ani buni. Dacă spun că obiectul muncii e Thomas Mann, se va înțelege, probabil, de ce.

🔹🔹🔹

BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU (n. 1979) este prozator, poet, eseist, traducător și editor. Între 2005 și 2019 a fost coordonatorul colecției Biblioteca Polirom, din cadrul Editurii Polirom. În prezent este director editorial al editurii Pandora M, din cadrul Grupului Editorial Trei, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction. În 2010, a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul de dialoguri Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), volum nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013, a publicat la Editura Art volumul de eseuri Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Editura Cartea Românească), carte nominalizată la premiile Radio România Cultural. În 2017 a publicat romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (Editura Polirom), recompensat cu Premiul pentru proză al clubului de literatură Nepotu’ lui Thoreau, Premiul pentru proză Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambery, Franţa, ediţia 2018 și nominalizat pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, ediția 2018. Romanul a fost tradus până în prezent în cinci țări (Franța, Croația, Ungaria, Bulgaria și Macedonia). În anul 2019 a publicat romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută, în 2021 volumul de poeme Adorabilii etrusci (Editura Charmides), nominalizat în 2022 la Premiile revistei Observator cultural, iar în primăvara lui 2022, romanul Abraxas (Editura Polirom). Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Opera lui Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth, Louise Glück și C.G. Jung.
“Particip în proiectul propus de Fundația Observator cultural, în sesiunea din septembrie 2022”.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.