Pier Paolo Pasolini (1922-1975), cea mai originală și, în mod paradoxal, și reprezentativă figură a culturii italiene din cea de a doua jumătate a secolului XX, a fost un creator proteic. Cunoscut pe tot globul pentru excepționalele sale filme de autor, în Italia văzut înainte de toate ca poet-emblemă al unei întregi epoci, el a fost și un formidabil eseist și jurnalist. După volumul de Scrieri corsare (Polirom, 2006), conținând cele mai incitante intervenții civice din ultimii săi ani, volumul de față îi oferă pentru prima dată cititorului român o antologie din scrierile sale despre literatură și artă. Selecția a urmărit să redea: cele mai sugestive declarații ale autorului despre propria sa creație; principalele sale abordări teoretice cu privire la literatură și artă, precum și pozițiile pentru care a militat în incendiarele dezbateri culturale din Italia acelor vremuri; abordarea critică, interesantă în sine, a unor importanți scriitori italieni și străini familiari cititorului român; și, firește, câteva dintre scrierile cele mai semnificative despre cinematografie. Publicarea acestui volumului vine să umple singurul gol major din imaginea pe care o aveau cititorii români despre acest creator și gânditor excepțional.
Limba:
Romana
Data publicarii:
2022
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
346
ISBN:
9786060234388
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
4500
Livrare în 24h! (a doua zi)
În stoc
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!