fantasy

Cele mai bune cărți fantasy: 15+ romane care te poartă în lumi magice, unde totul este posibil

Indiferent că erai stăpânul celui mai puternic inel sau cucereai Westeros și Tronul de Fier, probabil au fost multe momente când te-ai visat un personaj neînfricat din acele lumi magice în care imaginația nu are limite. Dincolo de posibilitatea de a evada și de a lăsa deoparte provocările din viața de zi cu zi, cărțile fantasy te ajută să le înfrunți totuși mai bine și să le privești cu mai mult entuziasm!

De la lumi magice în care trăiesc ființe fantastice la eroi neînfricați porniți în călătorii primejdioase, am pregătit o listă cu recomandări de cărți fantasy pe care cu greu le vei mai putea lăsa din mână.

Fata care a căzut în adâncurile mării de Axie Oh

Editura Trei, 2023, traducere de Ioana Tătaru

Poți comanda cartea aici.

Furtuni cumplite au făcut ravagii în ținutul natal al Minei de ani de zile, iar poporul este convins că Zeul Mării, cândva protectorul lor, i-a condamnat acum la moarte. Ca să-l îmblânzească, în fiecare an o fecioară este aruncată în apele mării pentru a fi mireasa zeului, în încercarea de a pune astfel capăt blestemului. Ajunsă pe Tărâmul Spiritelor, Mina îl caută pe Zeul Mării, dar îl găsește prins într-un somn fermecat. Cu ajutorul unui tânăr misterios, Mina se luptă să-l trezească și să oprească odată pentru totdeauna urgiile.

Fata care a căzut în adâncurile mării este alegerea ideală dacă vrei să descoperi un tărâm magic în care să te pierzi cu orele și o poveste fantastică plină de inspirație, despre cum să-ți construiești propriul destin și cum iubirea are puterea de a învinge totul.

Pe Axie Oh o poți vedea live la FestivalYA, duminică, 14 mai, ora 20:00.

Hoți mărunți de Margaret Owen

Editura Storia Books, 2022, traducere de Simona Ștefana Stoic

Poți comanda cartea aici.

Vanja Schmidt pare a fi cea mai isteață hoață din Imperiul Binecuvântat al Almandyiei. Dar când viața îi este pusă în pericol și riscă să piardă protecția oferită de nașele ei, Moartea și Fortuna, Vanja se hotărăște să-i fure viața stăpânei sale, Gisele. Acum tânăra duce o viață dublă, ca prințesă și hoț de bijuterii, fermecând nobilii în timp ce le golește cuferele. Astfel, atrage furia unei zeițe care o blesteamă. Pe lângă asta, creaturi înfiorătoare încep să cutreiere străzile din Minkja, iar Vanja se trezește în mijlocul unui complot malefic și se vede nevoită să lucreze cu cu cei pe care i-a trădat, jefuit sau mințit.

Hoți mărunți este un retelling întunecat după The Goose Girl, basmul fraților Grimm, care te poartă într-o aventură periculoasă și antrenantă, plină de romantism, răzbunare și jafuri. Vei descoperi o antieroină ambițioasă și ingenioasă alături de care înveți ce înseamnă prietenia, onoarea, dragostea și cum să lupți pentru a doua șansă.

Între aceste ziduri blestemate de Lauren Blackwood

Editura Trei, 2022, traducere de Oana Dușmănescu

Poți comanda cartea aici.

Andromeda este o debtera, antrenată să alunge blestemul Marele Deochi din casele afectate de acesta. La doar nouăsprezece ani este nevoită să-și părăsească singura casă pe care o cunoscuse și, trăind pe străzi, fără bani și mâncare, acceptă misiunea periculoasă de a curăța casa lui Magnus Rochester, un moștenitor tânăr, enigmatic și chipeș. Nu contează că în contractul lor exista o mulțime de reguli ciudate și că zece debtera au renunțat la slujba aceasta înaintea ei. Curând însă Andromeda își dă seama cât de periculoasă e misiunea și că e foarte probabil să-și piardă viața.

Între aceste ziduri blestemate e o carte fantasy cu influențe gotice, inspirată din celebrul roman clasic Jane Eyre. Plină de acțiune, pasiune și răsturnări de situație neașteptate, Între aceste ziduri blestemate te prinde ca prin magie într-o poveste în care se împletesc tradiții oculte, mistere și o poveste de iubire nemuritoare.

Umbrele care ne despart de Tricia Levenseller

Editura Storia Books, 2021, traducere de Simona Ștefana Stoica

Poți comanda cartea aici.

Umbrele care ne despart te poartă pe un tărâm fantastic, la o curte regală unde competiția este condusă de Alessandra, o nobilă nemiloasă și încrezătoare care își dorește să-l detroneze pe Regele Umbrelor și să devină regină. Planul ei este să-l curteze pe rege, să se căsătorească și să devină regină, apoi să-l ucidă. Însă nu este singura care încearcă să-l ucidă pe rege, iar pe măsură ce au loc tot mai multe tentative de asasinare, Alessandra se trezește luptând să-l țină în viață și străduindu-se să nu-și piardă inima.

Printre cărțile fantasy pentru adolescenți pe care le citești dintr-o suflare, Umbrele care ne despart te cucerește cu intrigile savuroase, cu o protagonistă puternică și seducătoare, un Rege al Umbrelor greu de atins si tentative de asasinare care te țin cu sufletul la gură.

Cu Tricia Levenseller te întâlnești la FestivalYA 2022 în data de 11 mai, de la ora 21:00 pe paginile de Facebook Cărturești, aici, sau pe pe canalul de Youtube Cărturești, CărtureștiTube.

Aceste jurăminte goale de Lexi Ryan

Editura Leda, 2021, traducere de Simona Ștefana Stoica

Poți comanda cartea aici.

Brie urăște zânele și nu vrea să aibă nimic de-a face cu ele, asta până când sora ei este vândută sadicului stăpân al Regatului Unseelie pentru a achita o datorie pe care Brie a cauzat-o. Tânăra se vede nevoită să facă o înțelegere cu regele și să fure trei artefacte magice de la curtea Reginei Seelie. Singura șansă a lui Brie este să pretindă că vrea să intre în cursa pentru a deveni mireasa prințului Ronan, de care se îndrăgostește pe nesimțite. Totodată își găsește aliat într-o gașcă de rebeli condusă de Finn, un tânăr căruia nu îi poate rezista.

Aceste jurăminte goale este o carte fantasy plină de acțiune, pasiune și răsturnări de situație neașteptate. O poveste deosebită în care se împletesc armonios iubirea, loialitatea, trădarea și prietenia adevărată, dar care vorbește și despre cât de important este să știi ce vrei și să fii ferm în deciziile pe care le iei.

Luni, 9 mai, de la ora 17:00, te întâlnești cu Lexi Ryan la FestivalYA, pe paginile de Facebook Cărturești sau pe canalul de Youtube Cărturești, CărtureștiTube.

Cartea Pricoliciului. O istorie secretă a Țării Vampirilor I de Adina Popescu

Editura Arthur, 2022

Poți comanda cartea aici.

Cartea Pricoliciului, primul volum din seria O istorie secretă a Țării Vampirilor îți deschide porțile către o lume de mult apusă, în care eroi de basm precum Greuceanu, Ileana Cosânzeana sau Pipăruş-Petru duc o viață mai mult decât banală. Pricoliciul nu-și amintește din ce basm provine și începe încetul cu încetul să dispară, încercând din răsputeri să rămână în viață și să evite Sfârșitul care pare inevitabil în era Basmului Comercial.

O istorie secretă a Țării Vampirilor creionează un univers incredibil și complicat care îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite. Eroi uitați și neștiuți se amestecă în lumea reală într-o poveste care te farmecă și te face să-ți dorești mai mult cu fiecare pagină citită.

Cu Adina Popescu te întâlnești duminică, 15 mai, de la ora 17:00 la FestivalYa.

Viața invizibilă a lui Addie LaRue de V. E. Schwab

Editura Bookzone, 2021, traducere de Iulia Dromereschi

Poți comanda cartea aici.

Acțiunea începe în Franța anului 1714 când tânăra Addie, în încercarea disperată de a scăpa de o căsătorie nedorită și o viață obișnuită, face un pact cu diavolul. Addie își vinde sufletul pentru libertate, să nu aparțină nimănui, și să aibă parte de cât mai mult timp, dar își dă seama mult prea târziu, că prețul plătit este mai mare decât își imagina ea. Blestemul ei este să fie nemuritoare și uitată de toți cei pe care îi întâlnește.

Viața invizibilă a lui Addie La Rue te poartă într-o aventură extraordinară, de-a lungul secolelor și al continentelor, de-a lungul istoriei și al artei și descoperi alături de tânăra Addie ce înseamnă să trăiești fără constrângeri, dar și fără conexiuni. Dincolo de elementele fantasy, cartea este o poveste despre ce înseamnă să fii om, despre singurătate, despre nevoia de a fi iubit și, mai presus de toate, de a-ți lăsa amprenta în lume.

Orașul Semilunii. Casa pământului și a sângelui de Sarah J. Maas

Editura Litera, 2020, traducere de Loredana Voicilă

Poți comanda cartea aici.

Situată într-o lume fantastică, dar modernă în același timp, povestea din Orașul Semilunii. Casa pământului și a sângelui o are în prim plan pe tânăra Bryce, jumătate zână, jumătate om. Părea să aibă viața perfectă – ziua muncea, iar noaptea petrecea de zor, asta până când un demon îi omoară cea mai bună prietenă. Când presupusul asasin este găsit, dar crimele continuă, Bryce pornește o investigație pe cont propriu, mânată de răzbunare și având alături un înger căzut.

Orașul Semilunii. Casa Pământului și a Sângelui, câștigătoare a Goodreads Choice Awards pentru cea mai bună carte fantasy în 2020, este un roller coaster emoțional, care îți face cunoștință cu o lume periculoasă, dar frumoasă în același timp. Descoperi o poveste complexă, plină de suspans și personaje care mai de care mai interesante – oameni, metamorfi, îngeri, vrăjitoare, demoni și zâne.

Entropic de George Cornilă

Editura Crux Publishing, 2020

Poți comanda cartea aici.

Un scriitor care suferă de obsesia dedublării intră în posesia unui manuscris pe care și-l însușește; într-un sat uitat de lume, un negustor aduce, într-o cușcă, o himeră; în Focșaniul veacului al XIX-lea, un fiu de podgorean descoperă o taină ascunsă într-un covor oriental și multe alte povestiri bizare care te ademenesc într-o lume plină de mister și fantezie.

O carte care te scoate complet din zona de confort, Entropic este o combinație captivantă de realism magic, fantasy, SF și horror, în care întâmplările descrise se întrepătrund la hotarul dintre posibil și imposibil.

A noua casă de Leigh Bardugo

Editura Trei, 2020, traducere de Ciprian Siulea

Datorită abilității de a vedea fantome, Alex este recrutată printre membrii celei de-a noua case, o organizație ce supraveghează practicile magice ale celor opt societăți secrete active în campusul universității Yale. O nouă crimă, care pare să aibă legătură cu magia, o determină pe Alex să pornească propria investigație. Descoperirea o va purta într-o cursă pe viață și pe moarte.

A noua casă, un fantasy complex, cu elemente palpitante de thriller, te poartă într-o lume întunecată în care magia neagră, învierea morților și fantomele sunt reale. Dincolo de elementele supranaturale, cartea este o incursiune în psihicul uman și o explorare a luptei cu propriii demoni.

Calea regilor de Brandon Sanderson

Editura Paladin, 2019, traducere de Ana-Veronica Mircea

Au trecut secole de când Cavalerii Radianţi, odată salvatori ai omenirii, au dispărut de pe planeta Roshar. În urma lor, au rămas doar Cristalarmurile şi Cristalsăbiile, obiecte magice care pot transforma oamenii obişnuiţi în războinici aproape invincibili. Acestea ajung să unească destinele a patru personaje importante pentru viitorul Rosharului. Unul dintre ele poate salva lumea, altul o poate distruge.

Dacă vrei să descoperi o lume fantasy extrem de bine construită și să te simți parte din poveste de la primele rânduri, atunci Calea Regiloreste alegerea ideală. Pentru că are de toate: idei, personaje interesante, magie, iar întâmplările și locurile sunt atât de bine descrise încât pare că te afli acolo, în mijlocul acțiunii.

Nouă prinți din Amber, Cronicile din Amber de Roger Zelazny

Editura Paladin, 2019, traducător Bogdan Perdivara

Corwin, unul dintre prinții regatului Amber, se trezește fără memorie într-un spital. Luptându-se pentru a-și recupera memoria, Corwin descoperă că este moștenitorul tronului din Amber, oraș aflat în haos după ce patriarhul a dispărut. Dar, pentru a-și ocupa locul de drept, acesta trebuie să intre într-un joc pe viață și pe moarte în care adversarii sunt chiar frații și surorile sale.

Magia și fantasticul se întrepătrund în mod unic, iar acțiunea se desfășoară într-un multivers realizat cu măiestrie, cu propriul set de reguli și o rânduială aparte. Nouă prinți din Amber te va captiva prin complexitatea personajelor, ilustrând cum lupta pentru putere poate corupe chiar  și legăturile de familie.

Soho în lumina lunii de Ben Aaronovitch

Editura Herg Benet, 2019, traducător Alexandru Voicescu

Acțiunea din Soho în lumina lunii se învârte în jurul unei morți misterioase a unui cântăreț de jazz din cartierul Soho din Londra. Totul pare să indice că s-a folosit magia neagră, astfel că poliția îi trimite pe Peter Grant și Thomas Nightingale, detectivi specializați în paranormal, să deslușească misterul.

Al doilea volum din seria Peter Grant, este o combinație atipică între fantasy, roman polițist și ghid turistic al Londrei, presărată cu mult umor englezesc. Intuiția și puterea deducției îți sunt puse la încercare într-un ritm de jazz care vibrează aproape în toate paginile.

Materiile întunecate de Philip Pullman

Editura Arthur Gold, 2019, traducere de Iulia Arsintescu

Materiile întunecate prezintă o Anglie alternativă în care toții oamenii dețin un daimon – manifestarea fizică a sufletului lor, care ia forma unui animal protectiv. La doar unsprezece ani, Lyra pornește într-o călătorie primejdioasă spre Luminile Nordului pentru a-și salva cel mai bun prieten. Călătoria este una primejdioasă și tot ce știa despre praf, materia care ţine daimonul legat de persoană, este pus sub semnul întrebării. Răspunsurile se află dincolo de lumea pe care o cunoaște ea.

Cu toate că a fost inclusă pe lista cărților interzise, sub sub acuzația că răspândește ateismul și reprezintă un atac la adresa creștinismului, seria este potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți. Dincolo de universul complex și original pe care îl prezintă, Materiile întunecate descrie într-un mod emoționant legătura dintre trup și suflet și este un manifest pentru eliberarea de sub orice formă de manipulare și control, lecții care prind bine la orice vârstă.

Assassin’s Creed – Revelații de Oliver Bowden

Editura Paladin, 2019, traducător Mihai-Dan Pavelescu

Ezio Auditore pornește într-o ultimă călătorie pentru a găsi biblioteca pierdută a lui Altaïr – o bibliotecă ce poate deține cheia înfrângerii Templierilor pentru totdeauna. O descoperire șocantă transformă ceea ce a început ca un simplu pelerinaj într-o cursă contra timpului pentru salvarea omenirii.

Assassin’s Creed – Revelații, volumul patru din seria Assassin’s Creed este cel care oferă o concluzie satisfăcătoare aventurii îndrăgitului protagonist Ezio Auditore. O alegere foarte bună dacă vrei să citești o carte cu multă acțiune care să te țină în suspans de la prima până la ultima pagină. Sau dacă te numeri printre fanii jocului cu același nume și vrei să petreci mai mult timp în universul plin de aventuri al frăției asasinilor. 

Circe de Madeline Miller

Editura Paladin, 2020, traducere de Ioana Filat

Disprețuită de propria familie, dar și de muritori pentru că nu a moștenit nici puterea tatălui, Zeul Soarelui, Helios, nici frumusețea mamei, Perseis, Circe fuge în exil pe insula Aiaía. Dar Circe descoperă că poate face vrăji foarte puternice, devenind acum o amenințare la adresa zeilor care se tem de noua sa putere.

Dacă Legendele Olimpului, Iliada, Odiseea sau Eneida ți-au marcat copilăria, cu siguranță vei dori să citești Circe. Totuși, descrise prin ochiii protagonistei, istorii precum călătoria lui Ulise sau războiul între Olimpieni și Titani vor căpăta o altă semnificație față de cea cu care erai obișnuit.

Pământul iubit de zei de Guy Gavriel Kay

Editura Paladin, 2018, traducere de Laura Ciobanu

Atunci când tatăl lui, un general în armata chineză, moare Shen Tai alege să-l onoreze îngropând morții rămași pe câmpul de luptă. Dar, pentru că Tai îngroapă și morții inamicilor, aceștia îl onorează cu un dar fabulos: 250 de cai celești. Simbol al nobilimii, dar și adevărate arme mortale în orice luptă, armăsarii sunt doriți de toată lumea. Darul este neprețuit, dar în același timp va pune viața lui Tai în primejdie.

O combinație între fantasy și istorie, Pământul iubit de zei este un roman cu o atmosferă exotică și multă magie, care reușește să te transpună în vremurile Chinei Antice. O lume plină de aventuri palpitante, în care fiecare mișcare, cuvânt sau atitudine au o însemnătate aparte.

Ochiul lumii de Robert Jordan

Editura RAO, 2018, traducător Cezar Octavian Tabarcea

Într-un sătuc uitat de lume, în care toți locuitorii își duc traiul în pace, viața acestora este dată peste cap de atacul creaturilor care îl servesc pe Cel Întunecat, aflate în căutarea Dragonului Renăscut, singurul capabil să salveze lumea de întuneric. Trei tineri sunt nevoiți să fugă până la capătul lumii pentru a salva ținutul de invazia Răului.

Ochiul lumii este o carte fantasy care vorbește despre ce înseamnă să fii forțat să devii adult mai devreme decât ești pregătit. Luptând atât cu pericole, dar și cu ispite, personajele dau dovadă de o putere extraordinară, fiind o adevărată sursă de inspirație pentru copii și adulți deopotrivă.

Circul nopții de Erin Morgenstern

Editura Young Art, 2018, traducere de Ondine Cristina Dăscălița

Celia și Marco, doi tineri magicieni, sunt antrenați din copilărie, de către maeștrii lor misterioși, să concureze într-un „joc“ nemilos. Dar, când o dragoste profundă și magică se înfiripă între ei, maeștrii trebuie să intervină, iar consecințele vor fi periculoase pentru toți cei implicați.

Circul nopții te va cuceri prin complexitatea personajelor și atmosfera incredibilă, creată din imagini emoționante și fermecătoare. Este una dintre cele mai frumoase cărți fantasy pentru adolescenți care ilustrează, totodată, cum te poate schimba dragostea și cum lumea din jur poate deveni o reflexie a propriilor sentimentelor.

Urzeala tronurilor George R.R. Martin

Editura Nemira, 2017, traducător Silviu Genescu

Urzeala tronurilor descrie regatul Westeros, un ținut în care verile și iernile durează ani în șir. Iarna se apropie, iar pe tărâmurile înghețate din nordul îndepărtat, forțe întunecate aflate în spatele Zidului care protejează regatul se pregătesc să atace. În centrul acțiunii se află lupta pentru Tronul de Fier a celor mai puternice familii care stăpânesc cele Șapte Regate din Westeros.

O serie de cărți fantasy extrem de complexă, care reușește prin detalii de mare finețe să te facă parte din acea lume magică. Westeros este o imensă tablă de șah în care piesele sunt regi, regine, bastarzi, dar și dragoni și morți umblători. Autorul nu se sfiește să elimine, când te aștepți mai puțin, cele mai importante piese, iar emoțional, te va face să treci prin toate stările sufletești.

Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare de Suzanne Collins

Editura Armada, 2020, traducere de Ana-Veronica Mircea

Ca mentor la cea de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei, tânărul Corolianus Snow visează să câștige competiția pentru a reda casei Snow gloria de altădată. Speranțele lui se risipesc atunci când află nu doar că s-a ales cu un tribut din districtul 12, cel mai slab dintre toate, ci și că tributul este o fată. Însă Lucy Grey este o tânără enigmatică, specială și mai puternică decât se aștepta el.

Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, prequel al celebrei serii Jocurile foamei, te ajută să înțelegi mai bine trecutul personajului Corolianus Snow și evenimentele care i-au modelat viața. Totodată, descoperi un personaj feminin care uimește prin puterea de a lupta contra tuturor și care te face să te întrebi cât de departe ai fi dispus să mergi în lupta pentru supraviețuire?

Eroii de Joe Abercrombie

Editura Armada, 2019, traducere de Monica Șerban

Două națiuni rivale, Uniunea și Nordul, se pregătesc de luptă. Liderul armatei Uniunii conduce un atac împotriva unei trupe de barbari din nord conduși de Dow cel Negru, despre care se spune că a omorât mai mulți oameni decât apriga iarnă. Mii de oameni se îndreaptă către un cerc de pietre situat în vârful unui deal, care devine spațiul unei bătălii monumentale în lupta pentru control. O luptă intensă, brutală, cu multe întâmplări neprevăzute, care durează trei zile.

Cartea Eroii, parte din universul seriei Prima lege, descrie adevărata față a războiului și o face pe fundalul unei lumi medievale fantastice. Nu există eroi și nici vreo luptă între bine și rău, ci doar oameni care acționează într-un fel sau altul, mânați de curaj, lașitate sau violență.

Institutul de Stephen King

Editura Armada, 2020, traducere de Ruxandra Toma

Luke este diferit – mintea sa este capabilă să absoarbă informații într-un ritm mult mai rapid decât a unui om obișnuit și are capacități telekinetice. Viața i se schimbă dramatic când este răpit și adus la Institut – un loc în care sunt închiși și exploatați copii cu abilități speciale și de unde nimeni nu a reușit să scape. Dar, niciun alt copil până atunci nu s-a dovedit a fi la fel de inteligent și puternic precum Luke. 

Institutul îmbină supranaturalul cu proiecte guvernamentale secrete și teorii ale conspirației într-un thriller fantasy care te ține cu sufletul la gură. Cartea descrie o lume înspăimântătoare privită prin ochii inocenți ai copiilor și este scrisă în stilul intens și dramatic caracteristic lui Stephen King.

Un vrăjitor din Pământșimare de Ursula K. Le Guin

Editura Young Art, 2016, traducere de Maria Ioniță

Pe măsură ce Ged își dezvoltă abilitățile magice, devine din ce în ce mai arogant. Dar setea de  putere și cunoaștere îl împing să facă o greșeală dezastruoasă: eliberează un spirit malefic care vrea să distrugă atât esența lui Ged, cât și întreaga lume.

Spre deosebire de alte povești cu tineri magicieni, Un vrăjitor din Pământșimare  prezintă o latură mult mai umană a lui Ged, cea în care este supus erorilor. Plină de pilde, cartea este o lecție despre maturizare, autocunoaștere și acceptarea părților mai puțin bune care se ascund în fiecare dintre noi.

Cele o sută de mii de regate de N.K. Jemesin

Editura Paladin, 2016, traducător Radu Hăulică

Moștenitoarea regatului Arameri este ucisă, iar fiica sa, Lady Yeine, o tânără conducătoare a unui stat din Nordul Îndepărtat, este aleasă ca unul dintre posibilii moștenitorii ai tronului, alături de verii săi. Pentru a prelua puterea, aceasta este nevoită să intre într-un joc extrem de periculos și să încheie alianțe neașteptate.

Romanul Cele o sută de mii de regate a fost nominalizat la premiile Nebula, Hugo și World Fantasy. Povestea oferă o experiență încântătoare într-o lume fantastică, iar personajele, printre care și eroina, sunt neconvenționale și ies din stereotipuri. Numeroasele răsturnări de situație te vor face să o lași cu greu din mână.

Regatul sufletelor de Rena Barron

Editura Corint, 2020, traducere de Alexandra Fusoi

Fiica a doi tămăduitori puternici, Arrah tânjește să aibă propriile puteri magice pentru a câștiga aprobarea mamei sale. Atunci când din Regat încep să dispară tot mai mulți copii, Arrah este disperată să-l prindă pe vinovat și apelează la un ritual periculos care-i poate oferi puteri magice, dar necesită un sacrificiu imens.

Regatul sufletelor te face să trăiești intens acțiunea, cu sentimente adesea contradictoriii, fără să știi exact la ce să te aștepți. O carte în care vei descoperi o mitologie complexă, inspirată din cultura africană și o poveste impresionantă despre maturizare și puterea sacrificiului.

Zei americani de Neil Gaiman

Editura Paladin, 2014, traducere de Liviu Radu

Zeii vechi din mitologie și zeii noi ai drogurilor sau ai internetului se luptă pentru supremație în Zei Americani. Shadow se trezește în mijlocul acestui conflict atunci când acceptă să fie bodyguardul unui personaj misterios pe nume Wednesday. Pornind într-o aventură primejdioasă, Shadow este martor la întâmplări care sfidează orice logică.

Un clasic al literaturii fantasy, romanul îmbină istoria, mitologia și acțiunea. O epopee modernă în care zeitățile se amestecă în viața oamenilor, încercând să le recâștige adorația sau să le influențeze deciziile.

Turnul rândunicii de Andrzej Sapkowski

Editura Nemira, 2020, traducere de Mihaela Fiscutean

Cu o identitate falsă, Ciri, fata născută în urma unei profeții, se bucură de libertate. Însă nu pentru mult timp, deoarece o întreagă armată de mercenari este pe urmele ei, în vreme ce Geralt ar Riviei face tot posibilul să ajungă la ea înaintea tuturor pentru a o salva.

Turnul Rândunicii te poartă iar în universul magic și plin de aventuri periculoase în care trăiește îndrăgitul personaj din Witcher, Geralt al Riviei. Acțiunea se petrece într-un ritm rapid, cu multe răsturnări palpitante de situație.

Stăpânul Inelelor, Frăția Inelului, J.R.R. Tolkien

Editura RAO, 2012, traducere Gabriela Nedelea

Un inel cu puteri deosebite este tot ce îi lipsește lui Sauron, Lordul Întunericului, pentru a stăpâni întregul Pământ de Mijloc. Ca să salveze lumea, hobbitul Frodo pornește într-o călătorie periculoasă, în care, ajutat de prieteni hobbiți, elfi și alte ființe aflate de partea Binelui, va încerca să distrugă inelul.

Cu un univers plin de obstacole, personaje complexe, victorii ale Binelui, dar și ale Răului, Stăpânul inelelor va fermeca orice fan al genului fantasy. Chiar și pe cei care au văzut deja filmele, cartea îi va surprinde cu detalii surprinzătoare.

Uneori ai nevoie să te lași purtat pe aripile imaginației și să te aventurezi în locuri unde magia este la ea acasă. Pe rafturile Cărturești vei găsi cu siguranță cărți fantasy fascinate atunci când vei dori să evadezi din realitate și să te bucuri de peripeții fantastice.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.