O carte despre adevărurile fundamentale pe baza cărora a fost construită societatea americană și despre îndelungata strădanie de a discerne care sunt aceste adevăruri și cum este cel mai bine să se acționeze pe baza lor.
Fiică de imigranți, Kamala Harris a crescut într-o comunitate din Oakland, California, cu preocupări pentru dreptatea socială. Pasiunea sa pentru justiție a fost evidentă încă din copilărie, iar când a devenit procuror districtual adjunct imediat după absolvirea Dreptului, s-a impus rapid ca unul dintre cei mai inovatori agenți ai schimbării în domeniul aplicării legii din SUA. A fost aleasă în scurt timp procuror districtual în San Francisco, apoi a devenit șefa organelor de aplicare a legii din statul California. Cunoscută ca o susținătoare a clasei de mijloc a înfruntat marile bănci în timpul crizei executărilor silite, obținând un acord istoric pentru familiile salariate din California.
A fi inteligent înseamnă a identifica adevărurile care ne pot face să devenim o comunitate mai bună, precum și a susține aceste adevăruri cu toată forța. Acesta a fost crezul care a călăuzit-o pe Kamala Harris spre o carieră de succes ca procuror general al Californiei, ca senator al Statelor Unite și acum ca vicepreședinte al țării, confruntându-se în fiecare rol cu probleme complexe, de la asistența medicală și noua economie la imigrație, securitate națională, criza opioidelor și inegalitatea socială.
„Provocarea mea de fiecare zi este să fiu o parte a soluției, să fiu o luptătoare optimistă în bătălia care va urma. Provocarea pe care v-o lansez este să vă alăturați acestui efort. Să luptăm pentru idealurile și valorile noastre. Să nu ridicăm mâinile a neputință când este timpul să ne suflecăm mânecile.“
Kamala Harris