Arta, din punctul lui de vedere, înseamnă creaţia de oameni şi de viaţă. Creând oamenii vii, cu viaţă proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternităţii.Nu frumosul, o născocire omenească, interesează în artă, ci pulsaţia vieţii.
Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de viaţă adevărată, ai realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele frumoase din lume.
Precum naşterea, iubirea şi moartea alcătuiesc enigmele cele mai legate de viaţa omenească, tot ele preocupă mai mult şi pe scriitorul care încearcă să creeze viaţă. Literatura rezultată din asemenea preocupări nu va mulţumi, poate, nici pe superesteţii ce savurează numai rafinările stilistice sau extravaganţele sentimentale, nici pe amatorii de povestiri gentile de salon. Nici n-are nevoie. Literatura trăieşte prin ea şi pentru ea însăşi. Durabilitatea ei atârnă numai de cantitatea de viaţă veritabilă ce o cuprinde.
Creaţia … e o verigă între trecut şi viitor. Îşi împlântă adânc rădăcinile în pământ ca să se poată urca mai sus. Se uită cu evlavie pioasă înapoi, spre a putea privi mai sigur înainte. Nu-şi închipuie nici o secundă că înaintea ei n-a existat nimic şi după ea se va prăbuşi tot.
Eugen Virgil Nicoară