Lucrarea, coordonată de reputatul istoric și critic de artă Adrian-Silvan Ionescu, cuprinde studii privind călătoriile artiştilor români, începând de la mijlocul secolului al XIX-lea până în perioada interbelică. Călătoria reprezintă un tip de experienţă menită să completeze formaţia artişilor şi să le lărgească orizontul vizual şi social. Ea este vehiculul impunerii unor modele, al unor transferuri culturale şi al instituirii unor relaţii cu spaţii şi culturi mai apropiate sau mai îndepărtate. Abordarea acestei teme permite reconsiderarea vieţii artistice locale, precum şi a implicării artiştilor români pe scene internaţionale. Ilustrații relevante întregesc demersul analitic.
„A trata tema artiştilor români călători este, de fapt, o invitaţie pentru cititori la o călătorie prin istoria artei româneşti din epoca modernă...
De la Szathmari şi Mützner, hoinari incorigibili ce au ajuns în zone arar atinse de muritorii de rând şi cu atât mai puţin de plasticieni (Orientul Mijlociu de primul, Americile şi Orientul Îndepărtat de al doilea), sau Dărăscu şi Ştiubei, care au înfruntat mările, ca navigatori, la Şirato, artistul unei singure călătorii în afara ţării, şi aceea de relativ scurtă durată, în acest op se vor face cunoscute multe călătorii ale artiştilor români, imortalizate atât în culoare, cât şi negru pe alb, în misive, jurnale sau pagini memorialistice. Pentru toţi, arta călătoriei s-a concretizat în forme de artă pură, în linii şi pete expresive, elocvente pentru mnemonica tărâmurilor cutreierate.“ – Adrian-Silvan Ionescu