Atalanta fugiens este o lucrare unica in primul rand datorita faptului ca nu a fost conceputa ca o simpla carte; pe buna dreptate ea poate fi considerata prima oferta multimedia avant la lettre.
Impartita in 50 de capitole, precedate de o Epigrama a autorului, ea propune o structura nemaiintalnita in epoca respectiva, si nici mult timp dupa aceea. Fiecare capitol cuprinde, mai intai, o emblema sau imagine simbolica, insotita de o sentinta in limba latina. Apoi, emblema este insotita de o epigrama, compusa chiar de Michael Maier, despre care ne amintim ca, inca din copilarie, obisnuia sa scrie versuri in limba lui Cicero. Epigrama este urmata de cate un discurs, in care autorul incearca sa lamureasca diferitele aspecte simbolice din emblema si epigrama.
Pana aici, cartea nu se deosebea foarte mult de lucrarile epocii, insotite, in marea lor majoritate, de ilustratii, si - e drept, mult mai rar - de versuri originale in limba latina. Michael Maier a considerat insa ca trebuie sa se adreseze nu numai ratiunii si ochiului cititorului, ci si urechii acestuia, asa ca a adaugat la fiecare capitol si cate o bucata muzicala, numita fuga.
Acest tip de compozitie muzicala contrapunctica pe mai multe voci, intitulata astfel pentru ca auditoriul are senzatia ca diferitele voci se urmaresc sau fug una dupa alta, era extrem de potrivita pentru o lucrare al carei titlu este tocmai Atalanta fugiens.
Tanara fecioara pe nume Atalanta, foarte talentata la alergare, era decisa sa nu se casatoreasca decat cu cel care va reusi sa o depaseasca intr-o astfel de cursa atletica. Unul dintre pretendenti este tanarul Hippomene. Acesta nu era un bun alergator, dar zeita Afrodita il invatase un siretlic, cu ajutorul caruia va castiga cursa: de fiecare data cand tanara reusea sa il depaseasca, el arunca pe jos un mar de aur. Curioasa si totodata atrasa de stralucirea aurului, Atalanta se opreste pentru a culege fiecare din cele trei mere, fiind in cele din urma depasita. Fericit ca a dobandit-o pe Atalanta, Hippomene uita sa isi arate recunostinta fata de Afrodita, care, manioasa, il face sa fie cuprins de dorinta in templul zeitei Cybele si sa incerce sa faca dragoste cu proaspata sa sotie chiar acolo. Cybele, cu templul pangarit, se razbuna si ii transforma pe cei doi tineri in lei, pe care ii inhama la propriul sau car.
Cheia de interpretare a legendei ne-o ofera, chiar de la inceputul lucrarii sale, Michael Maier: "Ca Hippomene-i Sulful - filosofii o spun fara-nconjur / Iara Fecioara cea grabita e fugitivul Mercur".
Iar aceasta metoda, care consta in interpretarea alchimica a textelor mitologice, este folosita pe tot cuprinsul cartii.
Pe langa mitul Atalantei, exista numeroase referiri la cele douasprezece munci ale lui Hercule, la argonautii porniti, sub conducerea lui Iason, in cautarea Lanii de Aur, la diferite episoade din Razboiul Troian sau la calatoria plina de peripetii a lui Ulise spre Ithaca natala. Toate aceste povestiri sunt considerate alegorii care, odata descifrate, devin, chiar dupa expresia autorului, "lucrul cel mai folositor pentru neamul omenesc".