La o privire superficială, s-ar putea spune că Dea Loher scrie literatură polițistă sau horror. Aproape că nu există piesă de-a ei în care să nu se petreacă cel puțin o crimă. Uneori, avem de-a face și cu crime în serie, ca în Barbăalbastră – speranța femeilor. Alteori, omorul e de o violență insuportabilă chiar și la o simplă lectură, ca în Viața în Praça Roosevelt. Departe de a produce literatură de consum, Dea Loher este unul dintre numele mari ale dramaturgiei contemporane. Brutal și totodată poetic, teatrul ei e mai negru, poate, decât acela al lui Beckett. În lumea ei, care e și a noastră, Binele nu are nici o șansă, nici măcar când e scris cu literă mică. El este de fiecare dată spulberat, fie că ia forma iubirii, a generozității, a speranței, a aspirației spre înalt (wow!), sau măcar spre (o cât de mică) fericire. Există de fiecare dată un mecanism de o forță redutabilă (cei vechi i-ar fi zis Destin) care-l deturnează – „deturnează”? – în tragic. Câteva dintre piesele ei au pătruns și în repertoriile de la noi: Casă străină (Teatrul Ariel Târgu Mureș, regia Alexandar Ivanovski), Barbăalbastră – speranța femeilor (Teatrul Act, studioul Toaca – București, regia Alexandra Badea), Adam Geist (Teatrul Maria Filotti Brăila, regia Radu Afrim) și Viața în Praça Roosevelt (Teatrul Național Timișoara, regia Radu Afrim).
Prezentul volum cuprinde zece dintre cele mai jucate piese ale autoarei.