Romanul Bunicuţa pierdută este povestea cu tentă autobiografică a unei fetiţe unguroaice, care începe să se maturizeze prematur în anii ’60, în Clujul tot mai marcat de „binefacerile“ comunismului. În cazul ei, deloc singular, schizo-frenia ceauşismului este şi mai apăsătoare: pe de o parte, sunt poveştile cu care e educată sau pe care le aude întâmplător despre adevărata faţă a comunis-mului, poveşti pe care tot educaţia o obligă să nu le spună nimănui, iar pe de altă parte este naţionalismul maghiar familial ca trăsătură obligatorie de caracter şi totodată ca formă de rezistenţă arogantă şi elitistă. Din tot acest melanj, autoironia şi sarcasmul scriitoarei refac acea lume interzisă pe care nu o cunosc decât cei care au trăit în anii ceauşismului mizeria maghiarilor din România. Farmecul cinic al textului provine din felul în care autoarea demontează toate şabloanele care i-au împănat copilăria şi adolescenţa – de la minciunile propagandei oficiale, până la banalităţile etniciste nu mai puţin lipsite de conţinut ale educaţiei de acasă.
Józsa Márta s-a născut în 1962 la Cluj-Napoca, unde a obţinut diploma de bacalaureat la Liceul „Báthory István“ şi apoi a fost o vreme colaborator extern al Studioului teritorial de Radio Cluj. Din cauza atitudinii sale refractare faţă de sistemul comunist, în 1983 a fost nevoită să emigreze în Ungaria, la Pécs, unde a absolvit cursurile universităţii, cu specialitatea literatură maghiară. Din 1990, publică în mod regulat reportaje şi articole în cele mai importante ziare şi reviste din Ungaria. Din 1998, s-a lansat în literatură, iar din anul 2000 face parte din colectivul redacţional al revistei Ex Symposion. În prezent, este redactor, producător al Televiziunii maghiare de la Budapesta. Primul volum de proză, Amíg nagymami megkerül (Bunicuţa pierdută), a apărut în 2007, la Editura Noran din Pécs. De atunci publică în mod regulat proză, eseuri, articole, studii în cele mai importante reviste din Ungaria.