„Între 1925 şi 1930, Giuseppe Tomasi di Lampedusa a călătorit mult. A stat în marile capitale europene, descoperind «blânda frumuseţe» a Parisului, «bonomia» odihnitoare a Londrei mult iubite, dar şi «fascinaţia perversă» şi enigmatică a «nemiloasei» şi lividei metropole care era Berlinul. Itinerariile sale l-au purtat prin Austria, Elveţia, Tirol, ba chiar şi în Ţările Baltice.
Avea treizeci de ani. Călătorea cufundat în literatura europeană, cu o bibliotecă la purtător cuprinzând citate îndelung frecventate. Călătoria însăşi se petrecea în literatură. Le scria în Sicilia verilor săi Lucio Piccolo, poet, şi Casimiro Piccolo, pictor. Iar scrisorile sale, aflate undeva între schiţa literară şi divertismentul burlesc, au o anumită continuitate şi creionează adevărate intrigi romaneşti, avându-l în centru pe cel care semnează «Monstrul» şi al cărui autoportret spectaculos, dar niciodată complezent, se revendică de la personaje literare celebre.
Umbra experimentului narativ care este acest epistolar se proiectează asupra Ghepardului, îndemnându-ne să recitim romanul şi să reflectăm din nou asupra lui.“ (Salvatore Silvano NEGRI)
„Mai e nevoie să spun că Monstrul se simte ca peştele în apă? Nimeni nu simte ca el «Grosstadt Pathos»: seara, când întorcându-se cu trenul, pe alocuri suspendat, ca la New York, vede dedesubt kilometri de străzi pustii, scăldate-n ploaie, nesfârşitul şir de felinare şi din când în când un triaj cu păienjenişul de şine şi lumini verzi, roşii şi albe, trăieşte nostalgii «poignantes» şi extrem de plăcute, pe care nu i le-ar trezi nici o sută de apusuri böckliniene.
Iată adevăratul romantism de astăzi!
Şi salahorii cu haine de piele lucind de ploaie, şi huruitul continuu al trenurilor, şi sublima mulţime a metropolelor, unde orice chip, pentru cine vrea să-l privească, e un poem de suferinţă şi nefericire, suferinţă şi nefericire unice, amintesc de o însuşire de care istoria habar n-avea până acum. Trebuie spus că nici unul dintre oraşele pe care le cunosc nu e în chip mai evident, mai nemilos, metropolă. Odată dispărute veselia franţuzească de la Paris, bonomia de la Londra, rămân liniile dure ale construcţiei gigantice. Nimic nu e mai dur decât acest oraş, care te priveşte totuşi la tot pasul cu ochii zâmbitori ai fetelor de o nespusă prospeţime.“ (Giuseppe Tomasi di LAMPEDUSA)