Vezi mai multeViata cotidiana ca exercitiu, ca practica spirituala... A impaca doua aspecte ale vietii, care la prima vedere s-ar exclude reciproc, intr-unul singur nu poate fi decat de cel mai mare interes pentru cautatorii spirituali. Si nu doar de a le impaca, ci de a le potenta pe fiecare prin cealalta.
Postura justa, tensiunea justa, respiratia justa, fiinta autentica, imaginea esentiala... Sunt cuvinte aride, la prima vedere, pentru cei care se afla pentru prima data fata in fata cu o carte scrisa de Dürckheim. Sunt cuvinte aride pentru noi toti care cautam, intr-un fel sau altul, un singur lucru in fond si anume: fericirea; sau, in orice caz, un mod de a trai care sa ne asigure linistea, impacarea, sentimentul de implinire. Parcurgand cartea de fata, aflam insa ca, dincolo de acesti termeni „tehnici”, este vorba tocmai de aceasta dorinta profunda a noastra. Omul nu ajunge la adevarata fericire si implinire, spune Dürckheim, decat atunci cand afla ceea ce cauta cu nostalgia lui cea mai profunda. Aceasta nostalgie pe care o poarta in el, fara sa stie, dar pe care o poate „auzi” in orele astrale ale vietii sale sau in situatii existentiale limita, il cheama spre Patria sufletului. Omul just este omul care si-a gasit Patria, Sursa de Viata si care traieste de acum inainte pornind de acolo. Iata de ce ne intereseaza omul just.
Omul just este omul asa cum a fost destinat sa fie. Daca floarea si animalul devin ceea ce sunt in mod natural, limitate poate doar de conditiile exterioare, fara nici un efort constient, nu tot asa este in cazul omului. Omul nu poate sa devina ceea ce este in fond decat daca participa constient la procesul devenirii lui. Iata sarcina vietii lui si totodata secretul fericirii lui. Si implicit explicatia nefericirii lui atat timp cat nu-si realizeaza vocatia: aceea de a manifesta Fiinta Divina in existenta.