Nu poţi intra în contact cu literatura lui Pascal Bruckner fără a deveni imediat conştient de interesul acestuia în explorarea zonelor întunecate ale psihologiei umane, ale sexualităţii paroxistice şi maladive, ale depresiei şi psihozei. Romanele lui Bruckner îşi prind protagoniştii, ca într-o plasă, într-o structură de reprezentare simbolică, în care arareori personajele se pot mişca în voia lor, iar tema este, de multe ori, conflictul dintre iubirea ca expresie a valorii umane şi egoismul dorinţei de posesiune, exprimată crud şi pulsionar.
Pascal Bruckner, cunoscut romancier şi eseist francez, s-a născut la Paris în 1948. A fost profesor invitat al universităţii californiene Saint-Diego (1986–1995), profesor la Institutul de Studii politice din Paris (1990–1994), colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur şi, în prezent, al ziarului Le Monde. Figură-cheie a intelectualităţii pariziene, acest „filosof al actualităţii“ (a scris eseurile Mizeria prosperităţii, Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă) este celebru în România mai ales prin romanele sale: Iubirea faţă de aproapele, Hoţii de frumuseţe (Premiul Renaudot 1997), Luni de fiere, Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii.
Editura Trei va completa seria acestor traduceri cu încă două titluri: Copilul divin şi Paria.
Legare:
Paperback
Limba:
Romana
Data publicarii:
2006
Editura:
Link-uri:
Nr. pagini:
272
Colectie:
Traducatori:
ISBN-10:
9737070690
Tara de origine:
Franta
Limba originala:
Franceza
Titlu original:
Qui de nous deux inventa l'autre
Culori Text:
O culoare
Culori Coperta:
Policromie
Editia:
I
ISBN:
2000000234663
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm | 1.3cm | 0.27g
Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!