Cartea rasului si a uitarii

„Aceasta carte este in intregime un roman in froma de variatiuni“, spune Milan Kundera chiar intr-una din paginile cartii sale. Nu e prima oara cand romancierul ceh lucreaza „la vedere“, numai ca, venita din partea unui maestru al ironiei ca el, deconspirarea intentiilor trebuie sa dea de gandit. Temele lui obsesive dintotdeauna – rasul si uitarea de aici, ca si erosul, ticalosia sau rusinea de aici si de aiurea – aveau desigur nevoie de libertatea conferita de o structura cu minime constrangeri, cum este forma variatiunilor. Dar mai presus de asemenea ratiuni sta privirea tandra si in acelasi timp ironica pe care, din exilul sau francez, Kundera o arunca acum asupra lumii, deopotriva a celei in care traieste si a celei lasate in urma: o lume in care oamenii ei insisi par simple variatiuni ale catorva impulsuri fundamentale, cu minuscule complicatii de parcurs la care raspund aproape stereotip, insi cu o existenta fara iesire si un apetit nestavilit pentru compromis, o lume pentru care pana si proiectia paradisului e „infectata“.