Emil Gârleanu, prezenţă activă în mişcarea literară, asemenea lui St. O. Iosif, în pofida firii visătoare, întemeietor şi redactor de publicaţii şi edituri, ca fondator al Societăţii Scriitorilor Români, director al teatrului din Craiova, a pictat, în primul său volum Bătrânii – Schiţe din viaţa boierilor moldoveni (1905), o galerie de mici portrete aureolate înfăţişând supravieţuitori ai defunctei boierimi patriarhale, ruinaţi economic, anacronici, trăind în amintiri. Fantome ale altor timpuri, „bătrânii” nu fac toată ziua nimic altceva decât să tragă din lulele, să soarbă cafea, să privească în zări, să joace pasienţe şi să converseze banal sau să contemple hrisoave ce atestă vechimea şi vrednicia familiilor ilustre din care se trag. Nostalgia trecutului se declară precis şi în nuvele din următoarea culegere, Nucul lui Odobac (1909), îndeosebi în cea titulară, unde un moşneag se spânzură de nucul său, simbol al puterii răzeşimii, ce urmează a fi tăiat. În alte naraţiuni însă, cuprinse în volumele Cea dintâi durere (1907), Într-o noapte de mai (1908), Trei vedenii (1910), romantismul paseist e contracarat până la eliminare de un realism brutal, cu accente naturaliste, Punga şi Înecatul, de pildă, înfăţişând ţărani stupizi, abrutizaţi de mizerie, dezumanizaţi. Deosebită de toate cărţile anterioare ale autorului, apariţie fără precedent în întreaga proză românească este Din lumea celor care nu cuvântă (1910), album de pictură animalieră în genul celui din Histoires naturelles de Jules Renard şi care o anticipează pe aceea, mai rafinată, a lui Anghel, Arghezi, Lovinescu.
Dumitru MICU
CUPRINS
- Cea dintâi durere
- Ucigașul
- Tată
- Ochiul lui Turculeț
- Vierul
- În ajunul anului nou
- Întâmplarea
- Înecatul
- Uitat
- Un prețuitor al frumosului
- Cine a iubit-o!
- Moștenitorul
- Tresărirea
- Frați
- Grușan
- Flămând
- Patima
- Colonelul
- Părtașul
- Fugitul
- Înșelat
- Puișorii
- Odată!
- Pe-atunci!
- O amintire
- Locul tainic
- Pe malul Siretului
- La moarte
- Un suflet