Omul are vocatia cunoasterii si a fericirii; prin vointa de puritate, prin intelegerea si supunerea la proiectul divin ascuns in legile naturii, el poate atinge starea de comuniune cu Divinul.
„Dumnezeu mi s-a revelat mie, slujitorului sau, in acel an 1743 si mi-a deschis privirile spre lumea spirituala. M-a inzestrat atunci cu puterea de a comunica cu spiritele si cu ingerii. Incepand de atunci, am adus la cunostinta oamenilor diferite taine, asa cum mi-au fost ele aratate si revelate.″
Swedenborg urmareste sa explice si sa argumenteze cu instrumentarul „stiintific″ inexprimabilul, anuland distanta traditionala dintre „cer″ si „pamant″, dintre "material" si "supranatural", intre cele doua orizonturi nu exista o diferenta calitativa, ci doar de frecventa de vibratie.
Intre cele doua parti complementare ale cosmosului sunt mii de legaturi, pe baza unui principiu al corespondentelor.