Vezi mai multeÎn cei douăzeci şi şase de ani cât am ţinut rubrica Debuturi în revista „Convorbiri literare”, timp în care am publicat două volume sub titlul generic Cititorul de poezie, şi subtitlul Debuturi (I, perioada 1996-2007, II, perioada 2008-2017), iar acum volumul III, cu perioada 2018-2021, mi-am pus, firesc, nu numai eu, ci şi alţii, întrebarea „Au poeţii tineri talent?” O întrebare normală, pe care, de-a lungul timpului, generaţie de generaţie, şi-au pus-o toţi cei care le-au aşteptat ivirea pe lume.
Numai ei, poeţii tineri, de ieri, de azi, şi nici cei de mâine, nu şi-au pus-o, nu şi-o pun, şi nu-şi vor pune această întrebare niciodată. Ei, poeţii tineri, cei de azi, şi cei de mâine, vor crede că sunt geniali, că nimeni nu e ca ei. Şi poate că aşa este bine.
Cei cu har se simt şi din modul cum nu se gândesc la această stare, care, în fond, este o evidenţă a vanităţii, şi cum trec prin contextele vremurilor, care le oferă, mai ales acum, tot felul de căi de afirmare. Anonimatul nu mai reprezintă pentru ei o teamă.