Dumitru Buiac s-a născut în anul 1939. În 1962 a absolvit Institutul de Cultură Fizică. Campion și recordman al României în probele de alergare medii și lungi. Antrenor de atletism și preparator fizic la loturile naționale de parașutism sportiv și radiogonometrie operativă, dar și la o echipă de fotbal din divizia A. În paralel a lucrat la Institutul Național de Fiziologie „Daniel Danielopol” și Centrul Național de Medicină Sportivă, elaborarând lucrări de specialitate în domeniul efortului fizic, lucrări prezentate la unele simpozioane din Japonia, Franța și Ungaria.
În 1990 a început o nouăî etapă, preocupându-se mai puțin de sportul de performanță și mai mult de sportul pentru sănătate, de exercițiile fizice în scop educativ, sanogenetic și de recuperare. În toată această perioadă, până la pensionare, a fost kinetoterapeut la Sălile de recuperare Neuromotrie din Leagănul de copii „Sf. Ecaterina” din București. A ținut cursuri de kinetoterapie pediatrică la ANEF, de Psihokinetoterapie la Facultatea de Psihologie „Titu Maiorescu” și cursuri de formare a maseurilor profesioniși la Ministerul Muncii.