Într-o pătrunzătoare radiografie a lumii contemporane, Teodor Baconschi, unul dintre cei mai subtili observatori ai evenimentelor ce reconfigurează relațiile internaționale la începutul secolului al XXI-lea, investighează energiile intelectuale pe care civilizația creștină ar putea miza într-un moment de răscruce al evoluției sale, precum și strategiile de rezistență spirituală în fața marilor provocări ale istoriei. Eseurile și textele publicistice reunite în volumul de față constituie, deopotrivă, o stăruitoare pledorie pentru reafirmarea virtuților și normelor morale înscrise în fibra adâncă a umanității, dar și a unor idei și simboluri ce așază realitățile cotidiene în siajul imaginarului cultural ori sub auspiciul unei hermeneutici religioase menite să inițieze noi forme de dialog ale creștinismului cu științele și mentalitățile zilelor noastre. Analiza atentă a contextului sociocultural, inclusiv prin recursul la cărți și experiențe de viață cu totul remarcabile, relevă cu luciditate ideea că, în această eră a globalizării, trebuie să acordăm prioritate factorului uman și nesfârșitelor sale resurse interioare.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2022
Editura:
Tip coperta:
Hardcover
Nr. pagini:
720
Colectie:
Serie:
Volum din serie:
4
ISBN:
9786306543007
Dimensiuni: l: 10.5cm | H: 17cm
3800
20% cod:CARTU24i
Discountul se acordă prin aplicarea codului în campul aferent la plasarea comenzii.
Livrare în 24h! (a doua zi)
În stoc
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!