Când cumperi o carte ca aceasta, devii „co-proprietarul” unui suflet. Este vorba aici despre dragoste, în poeme încărcate de sens, a căror suprafață are limpezime, tandrețe și prospețime. Iubirea pentru o femeie contaminează înțelegerea lumii și a lui Dumnezeu: „din aer se decupează copacul / atunci când dumnezeu rostește cuvântul copac / pasăre pentru pasăre / inimă pentru inimă / și așa mai departe / / tu ești decupată / din aerul care mi-a fost dat mie întru respirație / de-asta atunci când simt că mă sufoc / și strig doamne ai milă de mine / el mi te aduce mai aproape”. O autoironie acid-suavă, chiar frizând absurdul, transpare în câte un poem: „vă rog / un pas în spate / domnule de pe marginea prăpastiei / pentru a intra perfect în cadru / or nu dumneavoastră vă doriți cea mai spectaculoasă / fotografie cu dragostea?”. Alteori, ironia se arată a fi montura unei acute sensibilități: „toți vom urca într-o zi în lingurița albastră / cu care soarele hrănește luna / chiar dacă / se știe / ea nu-l va iubi niciodată /crezi că ai putea să urci odată cu mine / știu ai nevoie de timp / promit că vom dansa pe un cântec vesel / până când buzele galbene / ne vor strivi umerii / până când privirea ta / se va scufunda pentru totdeauna / într-un te iubesc mai mut decât liniștea universală // hai / nu mai plânge / lunii nu-i place mâncarea sărată / chiar dacă / ea știe / nu-l va putea iubi niciodată”. (Carmen-Maria Mecu)
Deasupra planetei un flutur
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2014
Editura:
Colectie:
ISBN:
9786068611303
Dimensiuni: H: 20cm | l: 13cm
15.00
Livrare în 24h! (a doua zi)
Limitat
Livrare astăzi cu bicicleta.
Livrare în 24h! (a doua zi)
Livrare în 24h! (a doua zi)
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 15 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!