Demersul realizat de Iolanda Malamen este dedicat unor artişti români de primă importanţă, distingându-se prin bogăţia de date și imagini (peste 1000).
„Aceste cărţi s-au născut din fascinaţia statornică pentru puritatea, sinceritatea şi gestica risipitoare a desenului, dar şi din retorica unor întrebări: De ce îl admirăm din ce în ce mai rar?Câţi dintre noi îi aud respiraţia? Pe cine mai interesează scrierea lui? (…) Am adus în paginile cărţilor mai multe generaţii de artişti, din câteva zone scripturale pregnante: grafică, pictură, sculptură, tapiserie, arhitectură, literatură, bizuindu-mă mai ales pe contactul vizibil şi ciclic al creaţiilor acestora cu publicul şi cu actul critic, în galerii de artă, cărţi, happening-uri ş.a.m.d. Selecţia nu a fost aleatorie, dar nici n-a urmat clişee care funcţionează deseori destul de impetuos în lumea artei.“– Iolanda Malamen
Lucrările din volumul al II-lea provin din ateliere artiștilor Nicolae Alexi, Ana Ștefania Andronic, Gheorghe I. Anghel, Ion Anghel , George Apostu, Corneliu Baba, Constantin Baciu, Tudor Banuș, Horia Bernea, Ion Bitzan, Ilie Boca, Traian Brădean, Geta Brătescu, Cristian Breazu, Marcel Bunea, Ștefan Câlția, Alexandru Chira, Marcel Chirnoagă, Marius Cilievici, Mircea Ciobanu, Vlad Ciobanu, Suzana Dan, Mircia Dumitrescu, Sorin Dumitrescu, Ion Dumitriu , Ion (Alin) Gheorghiu, Vasile Gorduz, Octav Grigorescu, Ioan Iacob, Ion Iancuț, Adrian Ilfoveanu, Gheorghe Iliescu-Călinești,Rodica Ion, Maria-Mărgărita Iuca, Luca Jebeleanu, Vasile Kazar, Iacob Lazăr, Ion Lazăr, Felix Lupu, Ligia Macovei, Henry Mavrodin, Gabriela Melinescu, Gili Mocanu, Teodor Moraru, Paul Neagu, Horea Paștina, Neculai Păduraru, Tia Peltz, Valentin Popa, Marilena Preda Sânc, Florin Pucă, Silvia Radu, Mircea Roman, Liviu Russu, Wanda Sachelarie-Vladimirescu, Militza Sion, Anamaria Smigelschi, Done Stan, Ion Stendl, Francisca Stoenescu, Vladimir Șetran, Sabin Ștefănuță, Vasile Tolan, Mirela Trăistaru, Corneliu Vasilescu, Spiru Vergulescu, Bogdan Vlăduță, Vladimir Zamfirescu și Marian Zidaru.
„La fel ca poezia, desenul nu are nici un nonsens. Se aglutinează sau ţâşneşte din albul paginii, din preaplinul unei visări a formelor. E autograf. Se compune eliptic sau dens, provocator ca sens, imprevizibil ca repertoriu imaginar, complicat, cu tentaţii anamorfotice, cu picanterii anatomice şi recuzită nostalgică. Desenatorul poate propune şi registre largi, vide, populate doar de văluri tonale, ca un fundal de palimpsest propice poveştii. Apoi aglomerează într-un ungher un pretext figurativ, în care se răsfiră visul, dicteul grafic al mâinii dând târcoale formei. E pus astfel la lucru lichidul amniotic al desenului.“ – Aurelia Mocanu