Desertul in literatura

CONSTANTIN TONU e un om serios, scrupulos, sistematic şi iubitor de cărţi consistente, ceea ce înseamnă, în ordinea generaţiei din care provine, că are mai mare încredere în stabilitatea oferită de către bibliotecă decât în oferta frugală a telefonului său mobil. În plus, el mai dispune de o calitate, din ce în ce mai rară în ziua de azi: îi place să construiască (idei, arheologii intelectuale, fantasme) şi să termine ceea ce a început să facă. Adică, să nu lase ca lucrurile să se deşertifice. Umberto Eco spunea în Istoria tărmâmurilor şi locurilor legendare că amănuntele vieţii şi ale ţinuturilor pe care le străbatem nu devin adevăruri decât în momentul în care ele se transformă într-o carte. Autorul al cărui debut editorial îl sărbătorim prin intermediul acestui volum excelent lucrat dispune din plin de harul de a propune întrebări semantice. Sunt sigur că el nu se va opri aici şi că-i vom găsi numele, pe viitor, şi pe coperta altor cărţi, la fel de frumoase şi de subtil argumentate. Afirmaţia deja citată a lui Umberto Eco mai sugerează ceva, şi anume că trebuie să-ţi alegi nu un loc, ci reprezentarea acestuia pentru a-ţi structura gândurile şi viaţa. Reprezentarea deşertului, aleasă de către CONSTANTIN TONU, are toate calităţile unei opţiuni autodefinitorii exemplare. Este ea un ţinut al morţii sau al germinaţiei spirituale (ca în Exod sau la esenieni), al revelaţiei (ca la Părinţii deşerturilor), e doar un spaţiu-limită (ca-n Deşertul tătarilor ) sau o artă politică dictată de efervescenţă şi iubire aspră, ca-n Citadela lui Saint-Exupéry? Sau e ea toate acestea la un loc, şi încă multe pe deasupra? Mai există infinităţi abstracte în lumea pe care o trăim azi? Arrakis-ul din Dunele lui Frank Herbert sau marile deşerturi cosmice din universul postuman par să ofere câteva răspunsuri nu neapărat lipsite de miez. Deşertul pentru care optează CONSTANTIN TONU corespunde unei formule existenţiale şi culturale totale: are trecut, prezent şi viitor, este în afara noastră şi înlăuntrul nostru, atunci când ni se usucă sufletul. Deşertul e partenerul de dialog ideal al fiecăruia dintre noi. Citiţi această excelentă carte, pentru a afla de ce!