Cu ajutorul parastaselor și pomenirilor ni se amintește de moarte, de zădărnicia lucrurilor din această lume, de viața vremelnică și de cea veșnică, dar suntem îndrumați, totodată, și către virtute și viețuirea virtuoasă, suntem încurajați spre fapte de generozitate și binefaceri și, în general, spre sporirea în bine și înaintarea spre desăvârșire. Prin ele Biserica își învață fiii adevărata iubire de înțelepciune creștină, propovăduiește «cu glas înalt» (Pild. 9, 3) nemurirea sufletului și începutul după moarte al unui nou stadiu al vieții, nesfârșit și nemărginit.
Sfântul Nectarie de Pentapole
Fericit e cel care nu s‑a încovoiat, nici nu a obosit să nădăjduiască. Mai fericit însă e cel ce s‑a nevoit atât pentru sine, cât și pentru aproapele.
Sfântul Ioan Damaschin