Solitar (într-o lume în care doar singurătatea creatoare ne mai poate salva de la agresivele şi paradoxalele ispitiri de zi cu zi ale întunericului) şi solidar (cu propria verticalitate şi cu semenii care tind mereu înspre stele), Grigore ILISEI continuă încă să mă surprindă, deşi a trecut ceva timp de când i-am citit pentru prima dată gândurile risipite fără cruţare în cărţi, articole, imagini zugrăvite cu lumină şi suflet. Cu talanţi neascunşi, destăinuiţi într-o poetică de adâncime a fiinţei, adăstând adesea pe muchia tăioasă a adevărurilor care nu se pot negocia, Domnia-Sa zăboveşte statornic la întretăierea liniilor astrale dintr-o palmă cerească, în ceasuri şi locuri anume scrise de Sus.
Majuscula e neîntâmplătoare şi rânduieşte aruncarea în scăldătoare de lumină a volumului de faţă, ultimul dintr-o trilogie provocatoare a chipurilor, a destinelor contorsionate de istorie, având în centru, ca piatra cea din capul unghiului, oglinda vieţii pictorului Călin Alupi, uşor de recunoscut în crucificatul personaj Camil Dunea. Deşi succedate la distanţe destul de mari de timp (Pasaj de raţe sălbatice, Iaşi, editura Omnia, 1996; Între linii, Iaşi, Princeps Edit, 2005, şi, acum, Dincolo şi dincoace de linii), romanele din ciclul Palimpseste regăsite articulează într-un construct dinamic şi dramatic nu doar lumi reconstituite sau reconstruite din interior, ci, mai ales, vieţi exemplare, zboruri frânte sau înaripate, mişcări dificile şi labirintice ori stridenţe existenţiale ale unei istorii încâlcite în propriile neputinţe.