Povestea este inspirată dintr-o întâmplare adevărată.
În timpul secetei din Bucovina și al restricțiilor impuse de comuniști, în anii 1946-1947, mulți bucovineni au plecat spre Banat, Crișana, Dobrogea, din pricina lipsurilor și a foametei. Ajunși în aceste regiuni, oamenii au fost nevoiți să vândă sau să facă troc cu puţinele lucruri pe care le-au adus.
Printre cele mai dragi lucruri la care oamenii au renunțat, pentru a supraviețui, au fost piese din costumele lor populare, hainele lor de sărbătoare, țesute, cusute în casă și investite cu semnificații și povești identitare.