Pornirea la drum
„Nu stiu altii cum sunt”, dar eu cand se pronunta cuvantul Athos, nu pot sa nu-mi aduc aminte de copilarie si de faptul ca atunci cand l-am auzit prima data era doar numele celui mai varstnic, mai nobil, mai tainic si mai intelept dintre cei trei muschetari. Aveam sa ma mir cand aveam sa aflu, mult mai tarziu, ca Athos este numele unui munte din Grecia si n-am reusit nici pana in ziua de astazi sa descopar ce l-a facut pe Alexandre Dumas sa dea unuia dintre eroii lui acest nume.
Nu pot sa spun ca mi-am visat sau dorit cu ardoare sa merg in Sfantul Munte, asa dupa cum, in general, n-am fost niciodata un poftitor nesatios sa merg in strainatate.
Dar, ori de cate ori mi s-a ivit prilejul s-o fac, m-am bucurat nespus. Trebuie, totusi, sa marturisesc ca in ultimii ani mi se insinuase tot mai mult dorinta de a merge acolo, asta venind dintr-un motiv care poate parea a avea mai mica anvergura.
Voiam sa-l intalnesc fata catre fata pe parintele Petroniu Tanase, cunoscutul duhovnic de la Schitul nostru Prodromu, si ma temeam ca nu voi ajunge s-o mai fac. Vestile de acolo imi vorbeau despre slabirea continua a puterilor sale fizice. El era punctul meu de „acasa”, acolo. De aceea, atunci cand Dumnezeu S-a milostivit si mi s-a oferit in aceasta primavara, imediat dupa Paste, prilejul unui pelerinaj, am purces la el cu entuziasm, bucurandu-ma enorm, ca de un dar pretios ce era. Intrezaream posibilitatea intrarii intr-o poveste capabila sa-mi dezvaluie taine luminate.
Am plecat asa cum ai pleca la rai, dar cu gandul ca voi ajunge acolo...