Eu, femeia, catre tine, barbatul

Indiferent de modul in care ajungem sa jucam pe scena relatiei noastre, indiferent de intensitatea trairilor personajelor pe care le intruchipam, de numarul spectatorilor ori de durata piesei, rolurile se cer asumate in totalitatea lor, pana la ultima replica, pana la caderea cortinei sau ... pana la ultima suflare. Odata intrata pe scena alaturi de tine, nu-mi pot delega rolul de femeie, nu ma pot dezice de actele care nu-mi plac si nu pot sari peste replicile ce ma fac sa ma simt inconfortabil, nu pot, desigur, nici sa reduc piesa la pasajele care ma incanta pe mine sau ma tenteaza sa le reproduc la infinit. Nu pot sa ies din scena si sa ma pierd printre spectatori, nu pot fugi in culise lasand un act neterminat, nu pot sa-mi parasesc rolul cu care am intrat pe scena si sa umplu timpul si spatiul piesei noastre cu replici dintr-o piesa jucata demult, fara sa-mi asum consecintele unui fiasco la nivelul trairilor interioare sau la nivelul consecintelor exterioare.