Prefațând împlinirea – în 2014 – a 120 de ani de la nașterea scriitorului, moment jubiliar înțeles, în primul rând, ca prilej de reevaluare a moștenirii camilpetresciene (în bună măsură, încă subestimată), Fundația Culturală ce-I poartă numele propune reeditarea unui însemnat document de istorie literară.
Vitriolantul pamflet publicat de scriitor în numerele 9, 11, 12, 14, 17, 18 din 1932 ale „României literare” (conduse de Liviu Rebreanu), cules apoi, în 1933, într-un volum pus sub sigla „Caietele Cetăţii literare”, reprezintă reacția imediată a autorului indignat de portretul pe care E. Lovinescu i-l conturase în cel de-al doilea volum al „Memoriilor” sale. Astăzi, lectura acestui text așază în lumină un important capitol al istoriei literaturii române interbelice și, totodată, întregește portretul moral a două uriașe personalități aflate pe poziții estetice similare, dar vădind unul față de celălalt o profundă, îndelungată antipatie.
Reeditarea proiectată la distanță de 10 ani față de prima restituire integrală a textului (îngrijită tot de Florica Ichim, la Ed. Gramar, în 2004) include și ampla prefață în care criticul de teatru analizează în detaliu, mai ales pe baza agendelor lovinesciene, complicata istorie a relaţiilor dintre cei doi scriitori. Dat fiind că tirajul și circulația acestei prime ediții au fost limitate, imaginea relației a rămas, din păcate, până astăzi, una mai degrabă falsă.
În 1919, când E. Lovinescu îi publică primele versuri în revista „Sburătorul”, Camil Petrescu era un intelectual pe deplin format și un scriitor sigur pe mijloacele sale. Frecventează apoi cenaclul omonim cu asiduitate, citește din producțiile sale, dar nimic nu clintește reticența criticului cu privire la calitățile sale umane și artistice. Nici „Jocul ielelor”, nici „Mioara”, „Danton”, „Patul lui Procust”, nici un moment definitoriu pentru biografia artistică și destinul lui Camil Petrescu nu modifică tonul acid al comentariilor din „Memorii”.
Sintetizând, lectura acestora, ca și a pamfletului dezvăluie faptul că, departe de a-i fi fost „magister”, „părinte spiritual”, „mentor”, „sprijinitor”, fondatorul cenaclului „Sburătorul” și teoreticianul
modernismului va fi iritat constant de omul, creatorul, publicistul Camil Petrescu. Și dacă, în cazul criticului, referirile la acțiunile, stările, aventurile, reacțiile artistului, întinse pe două decenii, sunt mai numeroase decât față de oricare altă persoană, dând măsura obsesiei, în schimb, „Notele zilnice” camilpetresciene (publicate anterior de aceeași Florica Ichim) îl amintesc doar în trecere pe E. Lovinescu. În ciuda neînțelegerilor de profunzime, relațiile lor publice se vor păstra însă în zona cordialității.
Abia apariția pamfletului le va întrerupe și dialogul se va relua abia după aproape un deceniu.
Dincolo de nevoia firească a posterității de a înțelege resorturile ascunse ale vieții literare din trecut, cu sensibilitățile și umorile ei, republicarea pamfletului „Eugen Lovinescu sub zodia seninătății imperturbabile” constituie și un prilej de a dezvălui publicului personalitatea complexă a lui Camil Petrescu – nu doar dramaturg, teoretician, poet, romancier, gazetar, creator și director de reviste, ci și – iată – un redutabil spirit polemic al epocii sale.