Expresia psihopatologica in pictura

Psihopatologia îmbracă multe forme – de la cele mai grave, care echivalează cu o dezintegrare aproape completă a personalității, la cele mai ușoare, mai acceptabile social, în care suferința individului poate trece neobservată de cei din jurul său. În adâncuri există însă mereu un zbucium, ce transpare prin produsele inconștientului – gesturi, cuvinte rostite fără voie, vise, creații artistice. Aici intervine, însă, o primă întrebare: sunt acestea din urmă artă? În ce măsură desenele și picturile persoanelor atinse de boala psihică pot transmite fiorul și încântarea pe care privitorul le trăiește în fața unui Rembrandt? Care sunt criteriile care despart arta „adevărată", recunoscută public, de aceste expresii interioare? Și, apoi, din perspectiva medicului și a psihologului, întrebarea vizează valoarea lor diagnostică – cât de mult pot discrimina aceste creații între o tulburare și alta sau cât pot oferi un prognostic al bolii?

Cu cele mai bine de 800 de lucrări pe care le prezintă, realizate de peste 250 de pacienți psihiatrici, cartea de față deschide o cale către lumea abisală a bolnavului psihic, permițându-ne să aruncăm o privire înăuntru și să căutăm un sens dezechilibrului.

Prof. univ. Aurel Romila, medic psihiatru, a fost șeful Catedrei de Psihiatrie de la UMF "Carol Davila" din București (1994-2004), unde, în prezent, este conducător de Doctorat. În cariera sa didactică la UMF și UEB a predat o concepție psihopatologică modernă, sistematică, bazată pe o ideație clară și distinctă sub influența lui Descartes și Henri Ey. În prezent predă la Facultatea de Psihologie a Universității Ecologice din București și, din 1990, este președintele-fondator al Asociației Psihiatrilor Liberi din România (APLR). Autor a peste 200 de lucrări științifice, este cunoscut mai ales pentru tratatele Psihiatrie (2004) și Psihopatologia și psihologia clinică (2018). A afiliat țara noastră la Societatea Internațională de Psihologia Expresiei de la Paris (Spitalul "Sainte-Anne").

A inițiat și a clădit Pavilionul de Resocializare (astăzi Pavilionul 9) de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Al. Obregia", unde a activat din 1962 până în 2004, înființând 14 ateliere cu diverse activități și meserii pentru bolnavii internați. Resocializarea este o concepție originală în psihiatria contemporană, care a fost probată timp de mai mulți ani prin activitate productivă și recompensarea bănească a bolnavilor psihici cu 30% din valoarea produsului. Pe lângă aspectul economic, resocializarea a influențat metodele psihoterapice prin meloterapie, expresie plastică, teatru etc.