Lucrarea este construită ca un ghid al modului cum se fundamentează și se operează cu deciziile financiare, și nu doar o prezentare descriptivă a acestora. Cartea se adresează studenților motivați să dobândească competențe și abilități de analiști financiari, dar și practicienilor de specialitate pentru a apela la o bună referință pentru preocupările lor profesionale în finanțe.
În prima parte a lucrării se definesc bazele finanțelor corporative (obiectivul major, principiile de bază și conceptele de organizare a afacerilor) și se dezvoltă problematica analizei financiare, a sistemului de rate financiare ale rentabilității, riscului și valorii întreprinderii. Pe suportul concluziilor analizei financiare, în partea a doua sunt aprofundate metodele și tehnicile de planificare financiară și de gestiune eficientă a activelor și datoriilor pe termen scurt și pe termen lung, astfel încât să fie îndeplinit obiectivul asumat de creștere a valorii capitalurilor acționarilor.
Fiecare capitol de analiză și planificare financiară este exemplificat cu studii de caz, cel mai adesea monografice, de rezolvare a celor mai importante probleme practice din finanțele corporative. Rezolvarea acestor studii practice va conduce la înțelegerea profundă și corectă a noțiunilor și modelelor cu care se operează în practica financiară. Aplicațiile de rezolvat de la finalul fiecărui capitol reprezintă elementele de validare a construcțiilor teoretico-practice din cuprinsul respectivului capitol. Aplicațiile au, la finalul fiecărui capitol, răspunsurile obținute prin operarea cu funcțiile din Excel.