Teoria formelor fără fond este una dintre cele mai răspândite şi cunoscute teorii din cultura română. Analizată de figuri reprezentative ale spiritualităţii româneşti, ea s-a bucurat de un mare număr de comentarii şi analize, însă fără să fi făcut obiectul unui studiu special.
Timp îndelungat am meditat asupra chestiunii formelor fără fond, deosebit de complexă, dar tratată, nu de puţine ori, cu ironie sau dusă spre derizoriu, fiind considerată a fi chiar o temă lipsită de bază ştiinţifică. Nici după 1989 atitudinea faţă de această teorie nu s-a schimbat prea mult, deşi suntem invadaţi peste tot de forme fără fond. Vremurile pe care le trăim se derulează parcă înadins sub semnul formelor fără fond. Totul pare anormal, logica socială parcă nu mai funcţionează. S-a potrivit ca tranziţia în perioada postcomunistă să coincidă cu postmodernismul, şi el dătător de forme fără fond. Teoria formelor fără fond reflectă o anumită psihologie, mentalităţI şi poziţii sociale. Ea a pus, cu toată acuitatea, probleme esenţiale ale evoluţiei societăţii româneşti, deosebit de actuale, multe dintre ele regăsindu-se şi astăzi în orice societate aflată în tranziţie.