Frontierele şi graniţele par de domeniul trecutului într-o Românie euroatlantică. Însă trecutul este cel care a trasat pe harta emoţională a românilor câteva frontiere dureroase. O parte însemnată a populaţiei româneşti de peste graniţe se află în Ucraina şi Republica Moldova, state care nu sunt membre ale instituţiilor euroatlantice. În cele două ţări, criteriile de multiculturalism şi drepturile minoritare sunt, deocamdată, facultative şi aplicate arbitrar. Pariul acestei cărţi este să demonstreze că integrarea euroatlantică nu înseamnă distrugerea nucleului identitar, cultural şi de civilizaţie al unei ţări şi că, dimpotrivă, trebuie purtată o discuţie raţională şi lipsită de patimă pe această temă tocmai pentru a vindeca idiosincrazii istorice. Sunt români pe care autorităţile de o parte şi de alta a graniţelor i-au lăsat, din laşitate, nepăsare sau incultură, să dispară în cutele unei geografii peste care istoria a marcat graniţele cu cimitire şi sânge. Veţi citi, aşadar, o carte cu dublu obiectiv: analizează evoluţia concepţiei asupra graniţelor şi frontierelor, aplicând, deopotrivă, această analiză asupra cazului concret al mobilităţii frontierelor României pe parcursul secolului XX.