Grupul celor patru

La sfarşitul anului 1925, pictorii N. N. Tonitza, Şt. Dimitrescu, Fr. Şirato şi sculptorul O. Han, desprinşi din societatea Arta Romană, formează Grupul celor patru, „cea mai prestigioasă asociaţie artistică dintre cele două războaie” (Barbu Brezianu). Uniţi nu atat prin temperament şi viziune, cat prin devotamentul faţa de artă şi responsabila asumare a condiţiei de artist, cei patru vor scrie un capitol important in istoria picturii şi sculpturii moderne romaneşti, cultivand in cadrul unităţii grupării diversitatea propriilor individualităţi creatoare, afirmate cu indrăzneală şi originalitate.
Intr-un demers ambiţios, bogat documentat şi ilustrat, monografia dnei Doina Păuleanu conturează istoria infiinţării şi evoluţiei acestei asociaţii. Constituie, in egală măsură, o cronică a cronicilor prilejuite de activitatea ei (cele 9 expoziţii), de unde şi nota savuroasă, bogăţia de informaţii şi opinii, varietatea judecăţilor de valoare, totul ca intr-un tableau vivant, ce reuşeşte să transpună in prezent ceva din culoarea unor vremuri apuse.