Iluziile literaturii si deziluziile criticii

Tot ce urmează să susţin în acest eseu nu poate fi de­monstrat cu precizie. Într‑un fel, nu fac altceva decât să mă sabotez singur: sunt critic şi istoric literar, profesor de lite­ratură la Facultatea de Litere. Am, cum se spune, o „cari­eră ştiinţifică”. Or, tot ce vă voi povesti în cele ce urmează se aşază contra tradiţiei, care la noi porneşte de la Mihail Dragomirescu, a „ştiinţei literaturii”. Călinescu ironiza de fi­ecare dată pretenţiile pozitiviste ale unor cercetători care au impresia că pot extrage, eventual cu cianuri, ca pe un mine­reu aurifer, adevărul din textul literar. Literatura nu se lasă disecată cu instrumente ştiinţifice. Că analiza, interpreta­rea, hermeneutica literară folosesc metode riguroase, fac uz sau caz de erudiţie, e o altă poveste. Dar nici o interpretare nu va ajunge la Adevăr. Pentru că „adevărul” literaturii nu e unul singur, ci o sumă de multe adevăruri. Fiecare dintre ele depinzând de cititor, de inteligenţa lui, de cultura lui şi, nu în ultimul and, de sensibilitatea lui. Bogdan Crețu