În "Timpul regăsit" se întâlnesc, se regăsesc, se împletesc între ele precum într‑o ţesătură strânsă, toate personajele, toate senzaţiile, toate impresiile, toate evidenţele memoriei involuntare din volumele anterioare, dar pe un palier superior.
„Cel care şi‑a descoperit vocaţia de scriitor după un îndelungat şi dureros periplu – naratorul din În căutarea timpului pierdut, a cărui conştiinţă auctorială se acutizează şi se radicalizează în Timpul regăsit – află brusc că opera pe care urmează să o dea la lumină este purtată de un trup ameninţat în fiecare clipă de nenumărate primejdii şi a cărui fragilitate pune totodată în pericol clipă de clipă opera. E o descoperire greu suportabilă şi care pune scrierea cărţii Timpul regăsit sub semnul unei mari urgenţe. Fraza gâfâie, se precipită, rostogolindu‑şi asociaţiile inepuizabile, luându‑se parcă la întrecere nu numai cu Timpul, dar şi cu moartea, prefigurată în toate acele măşti groteşti şi sinistre ale bătrâneţii întâlnite la acea matinée Guermantes pe urzeala căreia este ţesută întreaga carte.”
Irina Mavrodin