In mainile Domnului. Insemnari personale 1962 - 2003

Timp de mai bine de patruzeci de ani (1962–2003), Karol Wojtyła, episcop al Cracoviei, devenit apoi primul papă polonez din istorie şi, după moarte, sfânt al Bisericii Catolice, şi-a consemnat în două agende principalele momente ale zilelor de reculegere, rugăciunile, lecturile, meditaţiile profunde, emoţionante şi frământările care reflectă grija faţă de cei apropiaţi, faţă de instituţia care i-a fost încredinţată – Biserica – şi faţă de problemele întregii lumi. De la prima afirmaţie categorică „Sunt întru totul în mâinile Domnului“ până la reflecţia „S-a împlinit timpul“ şi la cel din urmă „Deo gratias“, îl însoţim pe Karol Wojtyła – Ioan Paul II de-a lungul unei căi spirituale impresionante, calea vieţii şi slujirii sale. Deopotrivă şcoală teologică şi şcoală a dragostei, acest extraordinar document ne dezvăluie taina sufletului unuia dintre cei mai iubiţi oameni ai zilelor noastre şi un loc spiritual aparte în care ceea ce este omenesc şi ceea ce este dumnezeiesc se îmbină în dimensiunea sfinţeniei.

„Văd în slujirea mea o cale de participare la lucrarea Mântuirii.“ (Karol Wojtyła, 12 august 1969)

„Fie ca lectura însemnărilor personale ale Papei Ioan Paul II să ne ajute pe toţi să descoperim profunzimea spirituală a omului secolului XXI şi să ne ducă la o şi mai mare iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni.“ (Card. Stanisław Dziwisz, mitropolitul Cracoviei)

„Cu toate că Isus nu s-a numit pe Sine preot, a dezvăluit până la capăt sensul preoţiei şi, înainte de orice, profilul «preoţesc» al existenţei umane. Preoţia este înscrisă în lume şi în om ca poli ai existenţei profund legaţi. În preoţie, creaţia se exprimă în strictă dependenţă faţă de Creator, dar în acelaşi timp raportată la Creator şi orientată către El. Omul este capabil de această raportare şi orientare deoarece a fost instituit «stăpân» al creaţiei. De asemenea, a fost dăruit cu stăpânirea de sine. Şi de aceea, ca stăpân al creaţiei şi stăpân al său, se poate oferi pe sine: dar din întreaga creaţie şi, înainte de orice, din sine însuşi. În acest sens, preoţia este o sinteză deosebită a existenţei create, care se exprimă şi se articulează în om şi prin om în deplinătatea sensului ei. Preoţia se naşte din dragoste şi aprofundează dragostea ca liant al creaturilor şi liant între creaturi şi Creator.“