Nu cred că există o mai mare mulţumire pentru un autor decât aceea de a se şti aşteptat, de a fi mereu asigurat că mesajul său nu este doar pe înţelesul cititorilor, dar şi pe sufletul lor.
Ajuns de-acum la senectute şi împovărat cu peste o jumătate de veac de activiate literară şi nestinsă popularitate, Augustin Buzura a avut parte din plin de această mulţumire. Astăzi el tractează o operă cu greutate: n-o face cu trufie, nici cu îndârjire, îşi duce până la capăt truda cu răbdare, având din fire simţul datoriei. Forţa i-o dă genetica sa culturală cu care vine din Maramureş, din spaţiul transilvan multicultural şi multiconfesional, unde opera însăşi îşi află temeiul: în spiritul umanist, în gândul înalt şi credinţa în vocaţia morală.
Îl putem defini, fireşte, pe Augustin Buzura, în multe alte moduri şi plasa pe diferite planuri, ca romancier şi gazetar, pe măsura numeroaselor sale merite literare şi civice. Printre ele, şi acelea de luptător abil şi pedagog. În plină dictatură comunistă şi-a strâns conaţionalii la piept părinteşte - nu pentru a-i ocroti, nu pentru a-i certa, ci pentru a-i îmbărbăta şi învăţa să-şi recâştige demnitatea într-un moment al istoriei în care şi-au pierdut conştiinţa de sine şi instinctul cetăţenesc al revoltei. Augustin Buzura se va clasiciza, fără îndoială, şi va accede, mai devreme sau mai târziu, la statutul de scriitor naţional.
Angela Martin