„Renumitul romanist Klaus Bochmann de la Leipzig – printre altele, editorul operei Quaderni del carcere (Caietele de închisoare) de Antonio Gramsci – și cercetătorul literar Heinrich Stiehler de la Viena – la rândul său, autor al unei biografii a lui Panait Istrati și editorul unei traduceri în limba germană a operelor lui Istrati – au oferit o soluție concisă și bine documentată pentru sarcina asumată. Bochmann tratează istoria fascinantă a limbii române, care este strâns legată de istoria evoluției populației din zona Dunării de Jos. El structurează discuția în jurul chestiunii unde a apărut limba română și în ce măsură aceasta vizează formarea națiunii române.(…) Pentru problematizarea, implicită la Bochmann, a situării în spațiu a românilor, Heinrich Stiehler are, grație ipotezei cu privire la posibila deconectare a literaturii române de limba română, o interpretare proprie. Prezentarea evoluției literaturii debutează cu o reflecție despre spațiu, care pune la îndoială omogenitatea acestuia și, la fel ca și Bochmann, pune în discuție schimbările de frontieră și migrațiile ce constituie un fenomen suficient de frecvent în istoria românească. Critic față de anumite aspecte ale perspectivei românești, Stiehler elaborează o schiță deschisă a istoriei literare, în care este evidentă interpretarea influențelor otomane, grecești, rusești și, în cele din urmă, franceze și germane ca trăsătură specifică a istoriei literaturii române.” (Markus Bauer)
„Pasiunea, reflectată în mod științific, pentru istoria limbii române și pentru operele literare scrise în limba română și, în același timp, distanța critică față de o abordare pur național(ist)ă a obiectului de cercetare reprezintă punctele forte ale lucrării (...).” (Holger Wochele)