Ioan Petru Culianu scruteaza partea esoterica a Renasterii, Cabala crestina si mistica neoplatonica inflorite in Italia secolului al XV-lea, constructii speculative solidare cu stiintele oculte ale Evului Mediu. Gindirii renascentiste ii este specifica o „cunoastere fantasmatica” pe care o pun in evidenta tratatele de magie, astrologie sau filozofie analizate. Gratia si melancolia jocului intelectual, magic sau alchimic, indelungata straduinta a lui Ficino de a-si intoarce sufletul catre Dumnezeu, cunoasterea lui geamana cu iluminarea – toate au un relief unic in Iocari serio, studiu de istorie a ideilor religioase, dar si evocare simpatetica a figurilor din „teatrul de umbre” al Florentei medicee.
„A juca jocul lumii, ludus globi, iata poate cea mai potrivita expresie a proiectului filozofic al Renasterii; dar a-l juca serios, iocari serio – cu vorbele lui Marsilio Ficino –, intr-un fel bine cumpanit si chibzuit. Jocul in Renastere este o atitudine initiatica, un simbol ambiguu, melancolic prin excelenta, deopotriva insa si exaltant. E folosit in general spre a indica stapinirea unei discipline deosebit de dificile precum alchimia, sau Arta prin excelenta, magia. Nicolaus Cusanus il introduce intr-un sistem pedagogic si exegetic tipic crestin, in vreme ce Ficino il aplica mai ales studiului insusi al filozofiei, care este o doctrina patimita, pentru ca este traita...” (Ioan Petru Culianu)