Premiul Rinocerul pentru critică și istorie literară
O altfel de ISTORIE a LITERATURII
Un mare eveniment editorial mult așteptat este apariția volumului ISTORIA LITERATURII NEÎNREGIMENTATE de Grid Modorcea, a 120-a sa carte, volum scris din necesitatea de a lămuri o problemă de fond: literatura adevărată trebuie să fie neînregimentată. Valoarea autentică este apanajul scriitorului liber, cu imaginația naturală fără frâu, neconstrâns de nici o ancorare exterioată.
Este o ISTORIE ca un aisberg, care izbește în Titanici, iar supraviețuitorii sunt cei talentați, curați, curajoși, atleți ai spiritului creator.
O privire în adâncul istroriei literare ne spune că a existat o istorie oficială, impusă de puternicii zilei, chiar de împăprați, ca în antichitate, și una neoficială, care nu s-a supus regulilor de curte, cum este folclorul sau creația scriitorilor și artiștior independenți. Literatura a avut numai de cîștigat din existența acestor creatori, care s-au opus direcțiilor obtuze sau osificate.
Necesitatea de a se aduna în bresle este opera scriitorilor și artiștilor liberi, care voiau să facă o literatură și artă neînregimentată. La noi, în România, un vârf al acestor bresle este societatea „Junimea”, un ferment creator, care a beneficiat de aportul unor genii ca Maiorescu, Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale. Însă treptat breslele au fost asimilate de puterea politică și s-au transformat în clanuri mafiote, în grupări strânse în jurul PCR sau al unor Uniuni congelatoare, care să cânte puterea politică, în ciuda libertății interioare a artistului. Dimpotrivă, au călcat-o în picioare, i s-a cerut chiar să fie membru PCR dacă vrea să fie în breasla scriitorilor. Breasla nu mai era breaslă, devenise o organizație de gașcă, a unui grup privilegiat. Puteai să nu ai talent, dar dacă erai membru PCR, erai premiat și promovat să conduci frâiele organizației. Și această practică nu a fost radical schimbată după ’89. Breasla a devenit o gașcă, poate mai rafinată, cu mască disidentă, dar tot o gașcă. Dacă există un stat de gașcă, de ce să nu existe și o literatură/artă de gașcă?
Grid Modorcea arată că există o istorie a literaturii/artei de gașcă, a scriitorilor/artiștilor înregimentați, și o istorie a scriitorilor/artiștilor neînregmentați, fără a face o separare rigidă. Dovadă că a formulat și o punte de trecere, numită Spațiul limitrof. Aceste istorii țin de apartenența fie la Lumea I, lumea în care trăim, fie la Lumea II, lumea în care am vrea să trăim.
Criteriul absolut al analizei, respectiv conceptul cărții, este Spiritul Critic, singurul care poate deosebi bobul de neghină. Numai el oferă garanția unei operații cinstite, realizată cu sinceritate și discernământ.
Iar ceea ce aduce absolut nou Istoria lui Grid Modorcea este gruparea celor două direcții în funcție de viziunea asupra lumii, marcată prin cele două părți mari ale cărții numite Lumea I și Lumea II. Fără o astfel de viziune este imposibil să discerni scriitorii/artișii înregimentați de cei neînregimentați.
Volumul are 745 pagini, Format A5. Lectura integrală este obligatorie, fapt pentru care autorul a renunțat în mod deliberat să facă Indici, fiindcă și-a conceput Istoria ca pe un roman, cu zeci de portrete. Și la fiecare pas apar nunanțe noi, cum ar fi analiza literaturii americane.
Autorul declară că această cartea este „un summum al carierei mele. Numai un om nînregimentat cu experiența mea putea să scrie o astfel de carte. Am conceput-o ca pe un roman al viitorului. Adică este un amestec spiritual de critică, proză, poezie, teatru, pamflet, reportaj, filosofie, parabolă, memorialistică, portretistică. Și totul presărat cu mult umor. Și cu muzică, desigur. M-am gândit chiar ca imnul eroului meu să sune așa, pe o melodie cunoscută:
Neînregimentatului îi place
Sus la munte, sus la munte la izvor
Liber și să fie-n pace
Al naturii, al naturii domnitor
El vine din breasla cerească
Dincolo de granițe și nori
Cu versu-i străpunge gașca lumească
Și-i falnic din veac și până-n zori
Îi invit la lansare în special pe cei pe care îi înjur, adică pe toți. Sper să nu fie cu supăprare, fiindcă am pus pe jar mult umor și nu-i decât o Istorie-autoportret, nu pretind mai mult.
Va asigur, va fi un reper în istorie”.
Categoric, Istoria de față are nevoie de un cititor nou, din viitor, fără prejudecăți. Dacă ești un astfel de cititor, vei înțelege toate nuanțele acestei probleme de fond, care, odată lămurită, poate deschide larg, nestingherit, orizontul pentru literatura/arta de mâine, o literatură/artă neînregimentată, așa cu trebuie să fie ea în Civitas Innocentiae.
(redacția Editurii Scriitorilor)
Iată în continuare un citat din prefața cărții:
„Eu am scris această ISTORIE pentru cititorul inocent din viitor.
Și am scris-o ca pe un roman, cu zeci de portrete, cu multe pagini literare, o istorie autonomă, fără dependențe, nici ancorări în operele pe care le analizez, o istorie liberă de clișee ca «poet național», «cel mai mare prozator», «cel mai mare dramaturg», fără generații, fără clasamente, fără parti-pris-uri, fiindcă prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul, o gridophanie a sincerității, ca pentru o Cetate a inocenței.
Dar nu forma este cheia, ci substratul. Pentru prima oară se arată că istoria literaturii române este o istorie a literaturii de gașcă, dovadă că marii ei scriitori au fost înregimentați. Mai ales în perioada comunistă, mulți au făcut pactul cu diavolul, și îi considerăm fără egal, iar lista este neîncăpătoare, în fruntre cu Sadoveanu, Arghezi, Călinescu, Stancu, Jebeleanu, Petru Dumitriu, Laurențiu Fulga, Eugen Barbu, Păunescu, până și Camil Petrescu a făcut pactul. Altfel ar fi sunat Un om între oameni dacă autorul ar fi fost un spirit liber, neînregimentat. Dacă a fost obligat s-o facă, să aflăm de ce, de ce Bălcescu e construit după modelul «omului nou», așa cum ni s-a confesat Corneliu Coposu. Dependența de o ideologie, mai ales de ideologia comunistă, a fost fatală pentru scriitori ca Victor Eftimiu, Aurel Baranga, Dan Deșliu, Nina Cassian, Maria Banuș, Veronica Porumbacu, Titus Popovici sau Paul Everac. S-au zbătut să iasă din cerc alde Pleșu, Tismăneanu, Grossu, Ioanid, Ghițescu, Lungu, Ierunca, Dinescu, Blandiana sau Goma, dar scrisul lor, cel puțin în faza incipientă, e cantonat tot pe aripile ideologiei comuniste. Sute, mii de scriitori și mii de cărți trebuie aruncate la coș.
E nevoie de o Mare Purificare pentru a intra în normal.
Scriitori comuniști sunt o turmă. Unii credeau, alții erau obligați s-o facă. Literatura lor ar fi fost altfel dacă nu exista autopedeapsa de a-și pune talentul în slujba ideologiei. Chiar geniul unor Marin Preda, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu a stat sub umbrela ei, fiindcă ea plana ca un spectru și libertatrea de expresie a scriitorului avea de suferit întrucât apărea autocenzura în spațiul limitrof al unei ideologii nefaste. Dependența de ea a fost fatală, deși unii au încercat să-i depășească limitele. Ei se numesc scriitori disidenți. Care sunt mai mult inventați. Înseși «victimele» regimului au făcut pactul, precum Caraion, care a devenit informatorul «Artur».
Ce să mai spunem de marea gașcă literar-artistică a avangardei, care era plătită de NKVD, din care se trage KGB! Iar dacă justificăm această deraiere ideologico-literară ca fiind inevitabilă, nu avem decât să deplângem soarta omenirii, a istoriei înseși, a destinului uman, nevoit să trăiască într-o lume strâmbă, bolnavă. Dar aceasta nu este o scuză.
Mă dezic de o astfel de lume și de o astfel de literatură. Marea literatură o caut pe altă cărare. Pe cărarea purificării, a inocenței. De aceea, l-am creat pe Dumnezeul Disident, care se dezice de lumea în care trăim, și am oferit soluția evadării în Cetatea Inocenței, o cetate a Omului, posibil de realizat, fiindcă se bazează pe cuceririle umane sănătoase, pozitive, din toate timpurile”. (Grid Modorcea)