Ediţie îngrijită, introducere şi note de Andrei Pippidi
„O operă în care atitudinea morală şi loialitatea joacă un rol aşa de mare poate părea învechită multor oameni de azi. Solidaritatea naţională pe care N. Iorga a predicat-o necontenit a rămas o formulă convenţională, repetată la festivităţi, în timp ce o fărâmiţează îmbrânceala partidelor şi a intereselor personale.
Se publică astăzi pentru prima oară caietele XX-XXII, care întregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară înainte de sfârşitul în faţa unui pluton de execuţie improvizat. Existenţa acestui material inedit a fost complet necunoscută publicului, chiar istoricilor preocupaţi de biografia învăţatului sau de ilustrarea activităţii politice din ultimii ani de pace înainte ca ţara să fie absorbită de-al Doilea Război Mondial. Cititorii părţii precedente a jurnalului vor găsi detalii despre cum a evoluat situaţia şi despre regimul acelor ani, cu care Iorga a colaborat, dar îl vor recunoaşte şi pe el însuşi, chiar dacă unele aspecte – nemulţumire corozivă, resentiment, vanitate – care i-au influenţat relaţiile personale apar aici într-o lumină mai puternică.“ – Andrei Pippidi
Am luptat contra dictaturei şi n-am făcut cârdăşie cu ea. Voiu lupta şi de azi înainte contra ei. Sunt ferm convins că viitorul Statului român nu este nici dictatura, nici comunismul. Sunt alte forme specifice adequate Statului român. Le poate imprima cine cunoaşte profund istoria acestui neam nenorocit.
De viitorul României nu desperez. A trecut ea şi prin altfel de zile decât acestea. Este un mister al dăinuirii noastre peste tot răul ce vreau să ni-l facă alţii, pentru acela pe care din orbirea noastră ni-l facem singuri.
Fotografia de pe copertă: N. Iorga în 1938
NICOLAE IORGA (1871–1940), istoric, om de stat, ziarist, dramaturg şi poet, s-a născut la Botoşani, a studiat la universităţile din Iaşi, Berlin şi Paris. În 1894 a câştigat prin concurs la Universitatea din Bucureşti Catedra de istorie universală medievală şi modernă, pe care a deţinut-o până în 1940. Şi-a dovedit de timpuriu formidabila putere de cercetare ca editor de documente privind istoria românilor, când aceasta era doar parţial cunoscută. Predând la o universitate nouă, într-o ţară care-şi dobândise de curând independenţa, şi aparţinând unei naţiuni care nu-şi îndeplinise încă unitatea naţională, Iorga s-a simţit chemat la conducerea vieţii academice, precum şi la rolurile de reformator al societăţii româneşti şi de lider politic. A creat trei reviste istorice, cărora le-a furnizat material cu regularitate, a susţinut mai multe reviste literare, a condus un ziar timp de 33 de ani, a întemeiat trei institute, şi-a asumat sarcina de a proteja monumentele istorice ale ţării sale şi a întreprins o reformă a educaţiei atunci când a fost prim-ministru (1931-1932).
Opere principale: Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor, 3 vol. (Bucureşti, 1895-1897); Notes et extraits pour servir à l'histoire des croisades au XVe siècle (Paris, 1899-1902; Bucureşti, 1915-1916); Studii şi documente cu privire la istoria românilor, 31 vol. (Bucureşti, 1901-1916); Istoria românilor în chipuri şi icoane, 3 vol. (Bucureşti, 1905-1906); Geschichte des Osmanischen Reiches, 5 vol. (Gotha, 1908-1913); Histoire des Etats balkaniques (Paris, 1925); Essai de synthèse de l'histoire de l'humanité, 4 vol. (Paris, 1926-1929); Generalităţi cu privire la studiile istorice (Bucureşti, 1933); Idei asupra problemelor actuale (Bucureşti, 1934); Histoire de la vie byzantine, 3 vol. (Bucarest, 1934); O viaţă de om aşa cum a fost, 3 vol. (Bucureşti, 1934); Istoria românilor, 10 vol. (Bucureşti, 1936-1939).