Karl Jaspers, despre om si existenta sa in cultura

Viata are mereu nevoie de Gehause, de o carcasa, precum corpul de schelet sau molusca de cochilie. Viata trebuie sa faca mereu obiectivari, creand mereu Gehause pentru a exista mai departe prin ele. Viata nu poate fi mijlocita direct, nu se poate exprima direct prin nici o teorie, ci doar indirect poate fi mijlocita prin plasmuirile sale. Spiritul uman traieste mereu intre contrarii, individul uman se confrunta cu universal-valabilul (legi, valori, imperative), cu universalul omenesc (obisnuinte, mediu), cu necesarul (necesitatile naturale, sociale), cu idealul de umanitate, cu totalitatile sociologice (familie, stat), cu lumea si cu Dumnezeu. Sinele viu al omului este cel care nu se abandoneaza universalului, necesitatii, ci se confrunta cu acestea si nu le evita, traind in tensiunea contradictiilor. Intre haos si forma, universal si particular, viata inceteaza sa fie viata cand cade cu totul in una dintre contrarii, creandu-se o multitudine de forme derivate, atunci cand viata este impinsa intr-o parte a contrariilor.